La jumătatea lui ianuarie, autorităţile irlandeze au descoperit carne de cal în carnea tocată produsă în Marea Britanie şi în Irlanda şi vândută în cele două ţări. Cantităţi importante de carne de cal – până la 100 la sută – au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese, de compania franceză Comigel.
Filiala britanică a grupului suedez Findus, care comercializează produse congelate, a recunoscut că există probleme cu pachete de carne folosite pentru lasagna de Comigel. Producătorul francez a precizat, la rândul său, că unele dintre pachetele pentru lasagna livrate companiei Findus conţineau carne de cal în proporţie de 99-100 %.
Findus Marea Britanie a anunţat că a retras, în 4 februarie, produsele incriminate din ţară.
Nicio referire la România în notificarea Comisiei Europene
În 8 februarie, Comigel – care alimentează numeroase lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie – anunţa că, după ce a făcut propria anchetă, că un furnizor român a trimis carnea de cal descoperită în lasagna, în Marea Britanie. Iniţial, Comigel apreciase că era vorba despre carne din Franţa.
Erick Lehagre, preşedintele companiei franceze Comigel, spunea, citat de AFP, că un furnizor român a trimis carnea, care a fost împachetată în Franţa şi trimisă în Marea Britanie. „În urmă cu opt zile, ne-am dat seama că era o problemă după ce am fost sesizaţi de pe piaţa britanică. Am identificat furnizorul nostru, societatea franceză Spanghero. (…) Am aflat că aceasta (carnea -n.r.) provenea de la abatoare din România unde se taie vite şi cai”, spunea Lehagre.
Comisia Europeană, prin Sistemul Rapid de Alertă, a transmis, de vineri, o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituţia cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie şi obţinut în Luxemburg din materii prime provenite din Franţa, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În această notificare a Comisiei Europene nu se făcea niciun moment referire la România, menţionându-se doar furnizorul de carne Comigel din Franţa
ANSVSA s-a autosesizat, şi, în 9 februarie, a contactat telefonic serviciile veterinare din Franţa, care au confirmat faptul că este vorba de două unităţi din România autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare şi tranşare a cabalinelor Tot în aceeaşi zi, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, ANSVSA a declanşat o anchetă pentru a stabili trasabilitatea loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franţa, şi daca au fost respectate toate cerinţele prevăzute de legislaţia veterinară în vigoare.
În România, există un număr de 35 de abatoare în care se pot sacrifica şi cabaline, autorizate să participe la comerţul intracomunitar, potrivit ANSVSA.
Procesator suspectat că vindea carne de cal cu ştampila veterinară franceză „carne de vită”
La 9 februarie, Spanghero afirma că intenţionează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal.
„Am cumpărat carne de vită de origine europeană şi am revândut-o. Dacă a fost într-adevăr vorba despre cal, atunci ne vom îndrepta spre furnizorul român”, declara, pentru AFP, Barthélémy Aguerre, preşedintele Spanghero, care nu a precizat numele furnizorului român, asigurând că nu îl are asupra lui.
La rândul său, grupul agroalimentar Findus s-a declarat „înşelat” şi a anunţat că va depune plângere luni. Astfel, grupul agroalimentar Findus l-a acuzat apoi pe furnizorul de carne pentru lasagna, compania franceză Spanghero, că a livrat carne de cal românească cu menţiunea „vită”.
„Fiind vorba despre carne, reglementarea care se aplică în Franţa şi în Europa cere ca pe ambalaj să se identifice clar cine a procesat acest produs”, a explicat, pentru AFP, directorul de operaţiuni al filialei franceze a grupului Findus, Christophe Guillon.
Producătorul de lasagna pentru Findus, compania franceză Comigel, care foloseşte aproximativ 20 de ingrediente din care aproximativ 15 la sută carne de vită, a primit „pachete purtând eticheta cu ştampila veterinară franceză şi numele şi înregistrarea Spanghero”, a continuat el.
„Ştampila franceză presupune că Spanghero a transformat această carne, altfel nu avea dreptul” de a o marca, explică el. Or, „după cum citim în presă, Spanghero începe să explice că de fapt nu procesează această carne”, a adăugat Christophe Guillon. „Există o incoerenţă aici”, a mai declarat el.
„Findus pune următoarea întrebare: cum este posibil ca în 2013 un procesator de carne să poată comercializa carne de cal cu ştampila veterinară franceză «carne de vită»?”, a declarat la rândul său Matthieu Lambeaux, directorul general al Findus France.
Tot sâmbătă, ministrul britanic al Mediului, Owen Paterson, care se ocupă de probleme alimentare, a avertizat că se aşteaptă şi la „alte veşti proaste” în scandalul cărnii de cal descoperite în preparate care ar fi trebuit să conţină carne de vită. În acest scandal, fie a fost „o neglijenţă gravă”, fie „un complot internaţional infracţional”, care a constat în introducerea voluntară a cărnii de cal în produse etichetate „carne de vită”, aprecia Paterson.
Potrivit autorităţilor britanice, ţară în care consumul de carne de cal este un tabu, produsele incriminate nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
Dar Agenţia britanică pentru siguranţa alimentară (FSA) a generat îngrijorare, cerând Findus să efectueze „teste pentru a identifica eventuala prezenţă în lasagna a fenilbutazonei”, un produs folosit pentru tratarea durerii la cai. Animalele tratate cu acest medicament sunt interzise consumului uman, de teama unor „riscuri pentru sănătate”, potrivit FSA.
Ministrul delegat francez pentru Consumatori, Benoît Hamon, a dezvăluit, la 9 februarie, primele rezultate ale anchetei direcţiei de combatere a fraudelor privind introducerea cărnii de cal româneşti în lasagna care ar fi trebuit să conţină vită, dezvăluind un circuit comercial care trece prin Cipru şi Olanda. „Ancheta desfăşurată de serviciile DGCCRF (Direcţia generală pentru concurenţă, consum şi combaterea fraudelor) a permis stabilirea circuitului comercializării cărnii vizate”, potrivit unui comunicat citat de cotidianul Oues-tFrance în ediţia electronică.
Sursa citată a mai precizat că „furnizorul uzinei luxemburgheze (a companiei Comigel, furnizorul Findus – n. r.) este grupul francez Poujol”, holding de vârf al companiei Spanghero.
Poujol „a achiziţionat carnea congelată de la un trader cipriot, care a subcontractat comanda unui trader situat în Olanda, acesta din urmă aprovizionându-se de la un atelier din România”, a mai spus ministrul.
Benoît Hamon a denunţat această schemă care „dezvăluie înainte de toate o logică financiară care ar fi adus peste 300.000 de euro”. El a cerut DGCCRF să discute cu departamentele corespunzătoare din România şi Olanda „pentru a stabili în ce măsură trebuie imputată frauda sau o eroare de gestiune”.
Cameron şi Hollande, ironizaţi în scandalul „cal sau vită?”
În 10 februarie, presa relata că preşedintele comisiei parlamentare britanice care se ocupă de probleme alimentare, Anne McIntosh, a cerut un moratoriu privind importurile de carne provenind din UE, până la clarificarea originii cărnii de cal descoperite în produse ce ar fi trebuit să conţină carne de vită.
McIntosh, membră a Partidului Conservator al premierului David Cameron, înaintase această cerere de la începutul scandalului, când a fost descoperită carne de cal în carne vândută în Marea Britanie şi Irlanda.
Caricaturistul Sunday Times s-a delectat cu ramificaţiile franceze ale acestui scandal, duminică, prezentându-l pe Cameron la masă, uluit să găsească în farfurie un cap de cal cu figura preşedintelui francez François Hollande. Pe capul animalului este scris „cheval à la sauce hollandaise” („cal cu sos olandez”), în franceză.
În Suedia, Agenţia naţională pentru siguranţa alimentelor anunţa că ar putea depune o plângere la poliţie împotriva Findus – gigantul alimentar suedez care a vândut pachete de lasagna congelată contaminată cu carne de cal, potrivit postului de radio suedez SR.
Acest incident nu este primul de acest fel din Suedia. În toamna lui 2012, s-a descoperit carne de porc colorată artificial şi vândută drept carne de vită.
În Franţa, şase mari supermarketuri au retras din magazine produse furnizate de Findus şi Comigel, care ar putea conţine carne de cal, a anunţat duminică Federaţia de afaceri ale comerţului şi distribuţiei (FCD), citată de AFP. Este vorba despre grupurile Auchan, Casino, Carrefour (sub mărcile Carrefour şi Grand Jury), Cora, Monoprix şi Picard, potrivit unui comunicat al FCD. Au fost retrase mai multe produse: lasagna, cannelloni sau spaghete bolognese, musaca şi plăcintă ţărănească (hachis parmentier).
Ministrul francez pentru Consum, Benoît Hamon, a declarat duminică pentru cotidianul Le Parisien că sunt prevăzute noi retrageri de pe piaţă având în vedere că firma Comigel, care a fabricat produsele în cauză aprovizionează mai mulţi distribuitori. Acesta se aştepta totodată să fie descoperite şi alte cazuri de fraudă atunci când vor fi aflate primele rezultate ale anchetei, miercuri.
În treacăt, Hamon, un socialist, a lansat o ironie la adresa premierului britanic conservator David Cameron. „El, care admiră atât de mult economia fără constrângeri, poate să măsoare pe deplin consecinţele asupra unui subiect esenţial ca trasabilitatea produselor alimentare: englezii credeau că au cumpărat vită şi au mâncat cal! David Cameron se întoarce de la Bruxelles bucuros că a reuşit să scadă bugetul Europei, dar ar fi inspirat să revizuiască modelele economice pe care le apără”, a declarat Hamon pentru presa franceză.
Tot duminică, The Observer scria că grupări mafiote poloneze şi italiene sunt suspectate că ar juca un rol major în scandalul privind carnea de cal descoperită în mai multe produse din Marea Britanie care ar fi trebuit să conţină carne de vită.
Surse apropiate Ministerului Mediului, Alimentaţiei şi Afacerilor Rurale şi Agenţiei pentru siguranţa alimentară (FSA) din Marea Britanie au declarat că burgerii de vită, lasagna şi celelalte produse contaminate cu carne de cal sunt rezultatul unei fraude care are o „dimensiune internaţională”.
Experţi din industria sacrificării cailor au declarat pentru The Observer că există dovezi că grupări mafiote poloneze şi italiene desfăşoară scheme frauduloase de milioane de euro pentru a substitui carnea de vită cu cea de cal în timpul procesării alimentelor. Există informaţii potrivit cărora veterinarii şi alţi oficiali care lucrează în abatoare şi fabricile alimentare sunt intimidaţi să eticheteze carnea ca fiind vită, când de fapt aceasta este o alternativă mai ieftină, precum porcul sau calul.
Atenţia se concentrează în prezent pe estul Europei, un furnizor major de carne de cal pentru Franţa şi Italia, mai nota publicaţia britanică. O parte din carnea care a mers în Irlanda provine de la furnizori din Polonia, care exportă anual aproximativ 25.000 de cai pentru sacrificare. Surse din cardul industriei au sugerat pentru The Observer că grupuri infracţionale care operează în Rusia şi statele baltice joacă un rol în comerţul fraudulos cu carne.
În acelaşi context, AFP scria că scandalul cărnii de cal, descoperită în produse semipreparate care ar fi trebuit să conţină carne de vită, demonstrează deficienţele trasabilităţii produselor în Europa, de la exploatarea agricolă până în farfurie, citând asociaţii de consumatori şi specialişti.
„Este într-adevăr un dezinteres condamnabil al legislaţiei comunitare”, a declarat, pentru AFP, preşedintele asociaţiei franceze de apărare a drepturilor consumatorilor UFC-Que choisir, Alain Bazot.
„Controalele administrative sunt relativ rare, o dată la doi, trei ani sau în cazul unei alerte, nu în acest fel ne asigurăm că sistemul de calitate şi trasabilitate este pus la punct”, subliniază specialistul Pierre Georget.
Agenţia suedeză pentru alimentaţie admite, la rândul său, că este „dificil de descoperit dacă un furnizor a încercat deliberat să înşele consumatorul, mai ales dacă frauda intervine cu trei sau patru verigi înainte ca produsul final să ajungă în Suedia”, potrivit AFP.
În România, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) preciza duminică, într-un comunicat, că ancheta la cele două abatoare indicate de serviciile veterinare franceze drept surse ale cărnii de cal este în derulare, una dintre unităţi fiind „aproape exclusă” de sâmbătă în privinţa suspiciunilor, „urmare a faptului că a livrat pe piaţa Uniunii Europene numai carne de cal”, în timp ce la cea de-a doua se făceau în continuare verificări.
Reprezentanţii MADR aminteau că „nu este vorba de o alertă europeană ca urmare a unui potenţial pericol cu implicaţii asupra siguranţei alimentare, de natură să pună în pericol sănătatea publică, ci de o notificare privind fraudarea prin substituţie a cărnii de vită cu cea de cal”.
Tot duminică, preşedintele Traian Băsescu spunea că România va fi decredibilizată pentru „mulţi ani” dacă se vor constata „nereguli la expeditor”, comentând, duminică, problema importurilor de carne de cal în Marea Britanie.
„E o mare problemă. Vreau să ştiţi că de se va constata că au existat nereguli la expeditor, deci în România, România va fi decredibilizată pentru mulţi ani. Vreau să cred, sper, că nu se va întâmpla acest lucru. Văd că instituţiile statului s-au pus în mişcare în acest caz. Sper să nu fie de la noi o etichetare falsă. Chiar dacă nu discutăm de un produs toxic, carnea de cal este la fel de comestibilă ca şi cea de vită, dar o etichetare falsă pentru obţinerea unui câştig ilegal va decredibiliza România pentru o lungă perioadă de timp şi riscurile să avem restricţii la export sunt foarte mari”, a declarat preşedintele Băsescu.
Guvernul britanic a exclus duminică posibilitatea de a impune un moratoriu asupra cărnii importate din UE, aşa cum a cerut-o deputata conservatoare Anne McIntosh. „Măsuri arbitrare” precum interzicerea importului de carne din Uniunea Europeană „nu vor ajuta” la rezolvarea problemei, a apreciat Owen Paterson, ministrul britanic al Mediului, citat de AFP.
În schimb, preşedintele grupului Findus Nordic a anunţat că va depune plângere împotriva companiei franceze Comigel şi a furnizorilor acesteia pentru fraudă şi nerespectarea dispoziţiilor contractuale. „Juriştii noştri lucrează fără întrerupere la procedurile judiciare pe care le vom demara”, a declarat pentru AFP preşedintele director general al Findus Nordic, Jari Latvanen, subliniind că firma Comigel nu şi-a respectat contractul. „Un astfel de comportament din partea unui furnizor este inacceptabil, (…) în contract scrie că pentru prepararea lasagnei se foloseşte carne de vită originară din Germania, Austria sau Franţa”, a declarat el.
Abatoarele româneşti indicate de francezi, scoase de sub suspiciuni
Luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Ministerul Agriculturii, premierul Victor Ponta, prezent alături de ministrul de resort, Daniel Constantin, şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, declara că din toate verificările efectuate de către autorităţile de la Bucureşti rezultă că nu există niciun fel de încălcare a regulilor europene de către firme din România sau pe teritoriul României.
Premierul a mai declarat că ministrul de resort şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, „din Franţa, Luxemburg sau altă parte”, să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca „suspectul de serviciu”.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, tot luni, că din România nu a fost exportată carne de cal greşit etichetată, autorităţile verificând cele două abatoare menţionate de firma franceză, fără ca suspiciunile să se confirme.
„În ultimele 48 de ore autorităţile române au desfăşurat ample acţiuni de control pentru a clarifica suspiciunile că din România ar fi plecat în spaţiul intracomunitar carne etichetată în mod greşit. Am acţionat într-un mod preventiv, deoarece nici până în acest moment nu există o sesizare oficială transmisă României”, a afirmat ministrul.
Constantin a spus că autorităţile franceze „s-au referit” la două abatoare din România. Unul dintre ele se află în Braşov (CarmOlimp, controlat de familia secretarului de stat din Ministerul Agriculturii Valentin Şoneriu) şi altul în Botoşani.
„Aceste abatoare au fost indicate de compania franceză ca fiind suspecte, compania franceză fiind aflată în centrul unui scandal internaţional, fără a exista probe sau indicii că falsul s-ar fi produs pe teritoriul României”, a adăugat ministrul.
Constantin a mai spus că nu există vreun indiciu care să confirme că etichetarea greşită ar fi avut loc în România.
„De când pleacă din gospodăria cetăţeanului şi până când este sigilată, marfa trece prin cel puţin patru controale sanitar-veterinare. Transportul iese din ţară sigilat şi nu va fi desigilat decât când intră în unitatea de procesare. Una dintre societăţi a exportat doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greşită era practic imposibilă. Cea de-a doua exportă şi carne de cal, şi de vită, şi are o
tradiţie de şapte ani în domeniu, fără să fi existat vreodată suspiciuni cu privire la modul în care îşi desfăşoară activitatea. Verificările la această societate nu confirmă etichetarea greşită”, a arătat ministrul Agriculturii.
Preşedintele francez François Hollande aprecia luni că „vor trebui pronunţate sancţiuni” în cazul preparatelor congelate care conţin carne de cal în loc de vită, relatează AFP.
„Există lacune, în mod vizibil, profituri, comportamente inadmisibile, vor trebui pronunţate sancţiuni, administrative şi penale dacă dosarul o justifică”, a declarat, luni, şeful statului francez, în timpul unei deplasări la periferia Parisului.
„Statul are o datorie dublă: transparenţă şi responsabilitate”, a subliniat preşedintele francez, adăugând că „vor fi efectuate anchete într-un timp foarte scurt”.
Hollande a apreciat că trasabilitatea, o „cerinţă a consumatorilor”, este „o datorie atât pentru Europa, cât şi pentru Franţa”, sfătuind să fie cumpărate produse etichetate „cu carne de vită de origine franceză”.
Guvernul francez urma să organizeze luni seară o reuniune de criză cu specialiştii din industria cărnii, a anunţat, duminică, anturajul ministrului pentru Consum.
O reuniune a responsabililor şi experţilor europeni, în cazul cărnii de cal care ar fi fost exportată din România şi a fost depistată în lasagna, în Marea Britanie, va avea loc săptămâna aceasta la Bruxelles, a anunţat ministrul francez al Agriculturii, Stéphane Le Foll.