Scandalul cărnii de cal: Sub ameninţarea sancţiunilor, companiile implicate se acuză reciproc

Economica.net
11 02. 2013
carne_de_vita_19254100

În Suedia, grupul de produse congelate Findus Nordic va depune plângere împotriva societăţii franceze Comigel, care fabrica lasagna de vită contaminată cu carne de cal, spre marea nemulţumire a consumatorilor britanici.

„Avocaţii noştri lucrează din greu pentru procedurile legale pe care le vom iniţia”, a declarat duminică pentru AFP Jari Latvanen, PDG al Findus Nordic, subliniind că Comigel nu şi-a respectat contractul.

Compania Comigel se declară „înşelată” şi susţine că va cere compensaţii

Compania franceză Comigel, acuzată duminică în Suedia de grupul Findus, a anunţat că va „cere compensaţii” după ce a fost ea însăşi „înşelată” în cazul fraudei cu carne de cal.

„Am fost victime şi se vede acum că problema nu este nici la Findus, nici la Comigel„, a afirmat pentru AFP preşedintele companiei, Erick Lehagre, citând numele propriului său furnizor, Spanghero.

„Aceasta reprezintă un prejudiciu foarte mare pentru noi şi vom cere compensaţii, operaţiuni pe care le vom demara în următoarele zile”, a adăugat acesta din estul Franţei, amintind că el credea că produsul propriului său furnizor Spanghero, este exclusiv carne de vită.

Comigel a prevenit de vineri seară că a descoperit că Spanghero importa carne din România.

Spanghero şi-a anunţat la rândul său intenţia, sâmbătă, de a da în judecată producătorul român de la care se aproviziona, pentru că i-a livrat carne de cal în loc de carne de vită.

La rândul lor, reprezentanţii producătorilor din România neagă că şi-a fi înşelat clientul francez.

„Nu pot să cred că un abator român a putut livra carne de cal sub eticheta de vită”, din cauza controalelor care sunt realizate sistematic în abatoare, a declarat pentru AFP preşedintele sindicatelor din industria alimentară (FSIA) din România, Dragoş Frumosu.

„Ştiu că instituţiile de stat au deschis o anchetă şi sper că nu este vorba de o etichetare greşită de partea românească”, a adăugat preşedintele român Traian Băsescu în cadrul unei conferinţe de presă.

În Franţa, mai multe preparate de lasagna, cannelloni, spaghete bolognese, musaca sau plăcintă cu carne au fost retrase duminică din raioanele mai multor magazine (Auchan, Casino, Carrefour, Systeme U, Cora, Monoprix, Picard…).

Reuniune de criză la Paris

La Paris, o reuniune de criză cu reprezentanţii industriei cărnii este prevăzută pentru luni seară, a anunţat guvernul.

Ministrul francez pentru Consum, Benoit Hamon, se aşteaptă şi la alte cazuri de fraudă: „Vom avea miercuri primele rezultate ale anchetei. Mai ales dacă compania franceză, Spanghero, ştia că achiziţionează carne de cal sau dacă au fost înşelaţi. Dacă va trebui să impunem sancţiuni, nu vom ezita să o facem”, a declarat acesta duminică.

Anterior, acesta a denunţat un circuit al cărnii „care a adus încasări de peste 300.000 de euro”, conform primelor elemente ale anchetei.

Spanghero „a achiziţionat carnea congelată de la un comerciant cipriot, care a subcontractat comanda unui comerciant din Olanda, acesta din urmă aprovizionându-se de la un abator şi o secţie de tranşare din România”, a detaliat acesta.

În trecere, Hamon a lansat un comentariu la adresa premierului britanic conservator David Cameron: „El care admiră atăt de mult economia fără constrângeri îi poate constata acum consecinţele în ceea ce priveşte un subiect atăt de esenţial ca trasabilitatea produselor alimentare, englezii crezând că cumpără vită şi în schimb mâncând carne de cal!”, a declarat acesta pentru presă.

În Marea Britanie, guvernul britanic a exclus duminică impunerea, pentru moment, unui moratoriu privind carnea importată din UE, aşa cum solicitase o deputată a Partidului conservator, aflat la putere.

MADR: Ancheta la cel de-al doilea abator nu este finalizată; nu sunt date suplimentare din Franţa

Ministerul Agriculturii precizează că ancheta la cele două abatoare indicate de serviciile veterinare franceze drept surse ale cărnii de cal este în derulare, una dintre unităţi fiind „aproape exclusă” de sâmbătă în privinţa suspiciunilor, în timp ce la cealaltă se fac în continuare verificări.

Precizarea vine după ce tot Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informa, sâmbătă, cu referire la originea cărnii de cal ce a declanşat un scandal în Marea Britanie, că serviciile veterinare franceze au confirmat faptul că este vorba despre două abatoare din România.

Ancheta demarată sâmbătă este în continuare în derulare, având în vedere „volumul mare şi complexitatea documentelor referitoare la asigurarea trasabilităţii”, potrivit unui comunicat de duminică al ministerului.

„Până în prezent, în urma derulării anchetei, rezultă că una din unităţi este aproape exclusă urmare a faptului că a livrat pe piaţa Uniunii Europene numai carne de cal. Pentru cea de-a doua unitate, în momentul de faţă, se verifică listele de trasabilitate cu locurile de descărcare şi documentele aferente, ancheta nefiind încă finalizată din cauza volumului mare de activitate al acestei unităţi, precum şi din lipsa elementelor de identificare solicitate autorităţilor franceze”, se mai arată în comunicatul de duminică al MADR.

Reprezentanţii MADR mai amintesc că „nu este vorba de o alertă europeană ca urmare a unui potenţial pericol cu implicaţii asupra siguranţei alimentare, de natură să pună în pericol sănătatea publică, ci de o notificare privind fraudarea prin substituţie a cărnii de vită cu cea de cal” şi estimează că, în cursul zilei de luni, prin intermediul Comisiei Europene şi al serviciilor veterinare din Franţa, vor fi obţinute informaţii suplimentare de natură să clarifice gradul de implicare al unităţilor româneşti.

Totodată, MADR „condamnă astfel de practici menite să inducă în eroare consumatorul şi se angajează alături de autorităţile din celelalte state ale UE să-i identifice şi să-i pedepseasca, în conformitate cu legea, pe cei care vor fi găsiţi vinovaţi”.

Grupări mafiote poloneze şi italiene s-ar afla în spatele scandalului privind carnea de cal – presă

Grupări mafiote poloneze şi italiene sunt suspectate că ar juca un rol major în scandalul privind carnea de cal descoperită în mai multe produse din Marea Britanie care ar fi trebuit să conţină carne de vită, relatează The Observer, în ediţia electronică.

Surse apropiate Ministerului Mediului, Alimentaţiei şi Afacerilor Rurale şi Agenţiei pentru siguranţa alimentară (FSA) au declarat că burgerii de vită, lasagna şi celelalte produse contaminate cu carne de cal sunt rezultatul unei fraude care are o „dimensiune internaţională”.

Experţi din industria sacrificării cailor au declarat pentru The Observer că există dovezi că grupări mafiote poloneze şi italiene desfăşoară scheme frauduloase de milioane de euro pentru a substitui carnea de vită cu cea de cal în timpul procesării alimentelor. Există informaţii potrivit cărora veterinarii şi alţi oficiali care lucrează în abatoare şi fabricile alimentare sunt intimidaţi să eticheteze carnea ca fiind vită, când de fapt aceasta este o alternativă mai ieftină, precum porcul sau calul.

Atenţia se concentrează în prezent pe estul Europei, un furnizor major de carne de cal pentru Franţa şi Italia. O parte din carnea care a mers în Irlanda provine de la furnizori din Polonia, care exportă anual aproximativ 25.000 de cai pentru sacrificare. Surse din cardul industriei au sugerat pentru The Observer că grupuri infracţionale care operează în Rusia şi statele baltice joacă un rol în comerţul fraudulos cu carne.

Londra exclude, pentru moment, un moratoriu privind carnea importată din UE

Guvernul britanic a exclus duminică posibilitatea de a impune un moratoriu asupra cărnii importate din UE, aşa cum a cerut o deputată a Partidului Conservator, aflat la putere, având în vedere amploarea scandalului privind carnea de cal descoperită în produse ce ar fi trebuit să conţină vită.

„Măsuri arbitrare” precum interzicerea importului de carne din Uniunea Europeană „nu vor ajuta” la rezolvarea problemei, a apreciat Owen Paterson, ministrul britanic al Mediului, citat de AFP.

„Mai întâi, suntem constrânşi să respectăm regulile pieţei europene”, a explicat el pentru Sky News. Apoi, „la momentul actual, nu avem dovezi că produsele incriminate reprezintă o ameninţare pentru sănătatea umană”, a adăugat el.

„Este vorba despre o problemă de etichetare falsă, aceasta nu poate fi o bază solidă pentru interzicerea importurilor”, a adăugat el.

„Nu există motive să luăm o astfel de măsură dictată de panică şi care ar încălca normele ce guvernează piaţa europeană”, a apreciat el.

În schimb, „dacă există dovezi” că produsele în cauză „reprezintă o ameninţare pentru sănătate umană, nu voi ezita să iau măsuri”, a asigurat el, fără alte detalii.

Paterson a reacţionat la cererea formulată duminică de preşedintele comisiei parlamentare britanice pentru probleme alimentare, Anne McIntosh, de a interzice în Marea Britanie carnea importată din UE.

Scandalul cărnii de cal evidenţiază deficienţele trasabilităţii în Europa

Scandalul cărnii de cal, descoperită în produse semipreparate care ar fi trebuit să conţină carne de vită, demonstrează deficienţele trasabilităţii produselor în Europa, de la exploatarea agricolă până în farfurie, apreciază asociaţiile consumatorilor şi specialiştii, relatează AFP.

„Este într-adevăr un dezinteres condamnabil al legislaţiei comunitare”, a declarat pentru AFP preşedintele asociaţiei franceze de apărare a drepturilor consumatorilor UFC-Que choisir, Alain Bazot.

„Controalele administrative sunt relativ rare, o dată la doi, trei ani sau în cazul unei alerte, nu în acest fel ne asigurăm că sistemul de calitate şi trasabilitate este pus la punct”, subliniază specialistul Pierre Georget.

Agenţia suedeză pentru alimentaţie admite, la rândul său, că este „dificil de descoperit dacă un furnizor a încercat deliberat să înşele consumatorul, mai ales dacă frauda intervine cu trei sau patru verigi înainte ca produsul final să ajungă în Suedia”.