Scandalul dezinfectanţilor diluaţi: Direcţiile de sănătate publică au recoltat 2.633 de probe de la 208 spitale

Economica.net
29 04. 2016
salon_de_spital_31338900

„La nivelul a 41 de judeţe, au fost recoltate un număr de 2.633 teste de sanitaţie din 208 unităţi spitaliceşti publice şi private cu paturi, care folosesc dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania în cauză. Pentru municipiul Bucureşti, din cele 43 de unităţi sanitare publice, până la ora videoconferinţei, au raportat un număr de 21 de spitale prelevarea a 202 teste de sanitaţie. În ceea ce priveşte cele cinci unităţi spitaliceşti de mari dimensiuni private cu paturi din Bucureşti, două au declarat că nu utilizează dezinfectantul în cauză, de la restul aşteptându-se încă raportarea”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri agenţiei MEDIAFAX.

Ministerul a mai precizat că laboratoarele tuturor Direcţiilor de Sănătate Publică vor funcţiona în perioada sărbătorilor de Paşte pentru efectuarea testelor de laborator, care vor fi raportate la Ministerul Sănătăţii, în cadrul unei videoconferinţe care va avea loc miercuri, 4 mai.

Ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu a mai spus că din luna mai vor începe controalele mixte pe care le anunţase, cu privire la testarea produselor Hexi Pharma.

„Totodată, acesta a dispus Direcţiilor ca până la data de 11 mai 2016 să efectueze o analiză internă pe marginea discrepanţelor dintre rezulatele controalelor inter şi intra-judeţene”, se mai arată în sursa citată.