Scandalul în urma încheierii parteneriatului strategic dintre SUA și Australia continuă. Franța își recheamă ambasadorii din cele două țări
„La solicitarea preşedintelui Republicii, am decis rechemarea imediată la Paris pentru consultări a celor doi ambasadori ai noştri în Statele Unite şi Australia. Această decizie excepţională este justificată de gravitatea excepţională a anunţurilor făcute pe 15 septembrie de Australia şi Statele Unite”, se arată într-un comunicat al şefului diplomaţiei franceze.
Tot vineri, şefa diplomaţiei australiene, Marise Payne, a declarat, la Washington, că Australia înţelege dezamăgirea Franţei după decizia sa de a nu respecta angajamentul de a cumpăra submarine franţuzeşti, dar doreşte să colaboreze în continuare cu Parisul.
„Înţeleg pe deplin dezamăgirea. Evident, acestea sunt chestiuni foarte dificile de gestionat”, a spus Marise Payne.”Vom continua însă să cooperăm constructiv şi în strânsă colaborare cu colegii noştri francezi”, a promis şefa diplomaţiei australiene.
Statele Unite, care caută să îşi consolideze în toate direcţiile alianţele în faţa Chinei, au anunţat pe 15 septembrie încheierea cu Australia şi Regatul Unit a unui vast parteneriat de securitate în zona indo-pacifică, incluzând livrarea de submarine cu propulsie nucleară pentru Canberra.
Acest anunţ spectaculos a torpilat un uriaş contract încheiat de Australia cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului.
„Prima iniţiativă majoră a (acestui nou pact numit) +AUKUS+ va fi livrarea unei flote de submarine cu propulsie nucleară Australiei”, a spus premierul australian, Scott Morrison, care a apărut în videoconferinţă, ca şi premierul britanic, Boris Johnson, la un eveniment prezidat de preşedintele american, Joe Biden, la Casa Albă.
Franţa, care vede un contract de câteva zeci de miliarde de euro scăpând industriei sale navale, a criticat imediat o „decizie regretabilă” şi „contrară literei şi spiritului cooperării care a prevalat între Franţa şi Australia”, potrivit unui comunicat comun al ministerelor apărării şi de externe de la Paris.
Sursa foto: flickr.