Scandalul meciurilor de la Euro 2012 – Lăzescu despre ancheta Poliţiei: Nu am ce să-mi reproşez
Televiziunea Română, condusă în prezent de directorul general interimar Radu Călin Cristea, a transmis, luni, un comunicat în care spune că Poliţia a deschis o anchetă cu privire la modul de încredinţare directă de către fosta conducere a TVR către Dolce TV – Romtelecom a drepturilor de transmisiune a meciurilor din cadrul Euro 2012.
Contactat de MEDIAFAX, Alexandru Lăzescu, fostul preşedinte-director general al TVR, a spus că sublicenţierea drepturilor de difuzare a meciurilor de la Euro 2012 către Romtelecom, care deţine televiziunea Dolce Sport, s-a făcut în mod transparent.
Totodată, Lăzescu a spus că nu are ce să-şi reproşeze. „Am şi un sentiment de amărăciune, pentru că m-am zbătut să aduc bani în Televiziunea Română folosind ce aveam disponibil. Din perspectiva mea, nu am ce să-mi reproşez. Ştiu că procesul în sine a fost transparent. Lucrurile se vor lămuri. Eu, personal, sunt cu cugetul împăcat, pentru că am încercat să obţin maximul de beneficii pentru TVR”, a mai spus Lăzescu.
El a explicat că, în decembrie 2010, TVR a postat pe site-ul propriu un anunţ cu pachetele oferite spre sublicenţiere şi reprezentanţii Televiziunii Române au purtat negocieri mai multe luni cu toate companiile mari de televiziune de pe piaţă, procedura fiind „cerere de ofertă”.
„În principiu, de toate procedurile legate de transmisiunile sportive se ocupă Departamentul Sport. Dar procesul (sublicenţierii drepturilor de transmisie pentru Euro 2012, n.r.) a fost cât se poate de transparent. Am discutat cu toţi operatorii mari din piaţă. Există o întreagă corespondenţă a TVR cu RCS&RDS şi cu Romtelecom. Cine putea să cumpere nişte meciuri la care, în general, se poate recupera 15-20% din banii daţi? Cine-şi putea permite să piardă câteva milioane de euro? Nu putea decât o companie care avea televiziune de sport şi care nu avea modelul de business centrat pe atragerea veniturilor din publicitate”, a spus Alexandru Lăzescu. El a făcut astfel referire la faptul că RCS&RDS şi Romtelecom, care şi-au dezvoltat propriile televiziuni de sport – Digi Sport, respectiv Dolce Sport -, achiziţionează drepturile de difuzare pentru competiţii sportive precum Euro 2012 pentru a atrage noi abonaţi.
El a mai explicat că, în cazul Campionatului Mondial de Fotbal din 2010, TVR a reuşit să atragă doar circa 15.000 de euro pe meci venituri din publicitate.
Totodată, Alexandru Lăzescu a spus că oferta Romtelecom, în cazul sublicenţierii meciurilor de la Euro 2012, a fost aleasă pentru că, „de departe, a fost cea mai bună”.
„Contractul a fost foarte bun, cu clauze avantajoase pentru TVR, după cum s-a putut vedea şi acum”, a spus Lăzescu. El s-a referit la faptul că actualul director general interimar al TVR, Radu Călin Cristea, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că televiziunea publică a notificat Romtelecom să nu mai difuzeze meciuri din cadrul Euro 2012, întrucât societatea nu a respectat acordul cadru privind sublicenţierea drepturilor de transmisie pe Dolce Sport. TVR aducea la cunoştinţa Romtelecom că termenele de plată prevăzute au fost depăşite, nefiind respectate obligaţiile asumate de societate. Astfel, suma de 500.000 de euro, plus TVA, scadentă la 15 aprilie 2012, a fost achitată printr-un ordin de plată din 2 mai, scadenţa fiind depăşită cu 17 zile. De asemenea, suma de 550.000 de euro, plus TVA, scadentă la 10 iunie, nu a fost achitată până în momentul emiterii notificării citate.
Întrebat de ce a permis când era la conducerea TVR întârzieri la plată din partea Romtelecom, Alexandru Lăzescu a spus: „Au fost două depăşiri de plată relativ minore. În ceea ce o priveşte pe cea de-a doua, termenul de plată era 10 iunie, iar eu am plecat din TVR în 12 iunie. Nici nu am ştiut că s-a întârziat plata. În cazul celălalt, am sunat şi eu să plătească mai repede, dar ţinea de relaţia cu partenerii, mai ales că depăşirea a fost relativ minoră”.
Televiziunea Română a transmis, luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX că „astăzi, 18 iunie 2012, SRTv a fost sesizată de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), Poliţia Sector 1, Serviciul Investigări Fraude, referitor la faptul că «se efectuează verificări în dosarul penal nr. 8323/P/18.06.2012 cu privire la modul de încredinţare directă de către SRTv către DOLCE TV a drepturilor de transmisiune a partidelor Campionatului European de Fotbal – Euro 2012»”. Contractul la care se face referire a fost încheiat de către fostele foruri de conducere ale televiziunii publice, se precizează în comunicat.
Sâmbătă, Televiziunea Română a anunţat, într-un alt comunicat remis MEDIAFAX, că va transmite în direct toate meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA Euro 2012, oferind Romtelecom dreptul de a transmite simultan aceste meciuri, începând din acea zi.
Conducerile TVR şi Romtelecom au discutat, sâmbătă, posibilitatea deblocării pe cale amiabilă a situaţiei create ca urmare a notificării emise de Televiziunea Română în data de 15 iunie către societatea care deţine televiziunea Dolce Sport. De asemenea, „Romtelecom s-a angajat să achite toate facturile emise de TVR în temeiul acordului de sublicenţiere în data de 18 iunie 2012, ora 18.00”, se mai spunea în comunicat.
Pe de altă parte, Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport, a transmis, vineri, într-o scrisoare deschisă, că TVR a deschis discuţia despre un parteneriat pentru Euro 2012, contractul a fost semnat în noiembrie 2011, fiind aprobat de CA-urile celor două instituţii, fiind prea important ca să fie semnat de el, soţia lui sau Cosmin Cernat.
El a spus că a asistat în ultimele zile la „un adevărat asediu mediatic”. „Numele meu şi al soţiei mele au fost discreditate şi, pe alocuri, chiar terfelite în fel şi chip, totul pornind de la o declaraţie halucinantă şi falsă a domnului Burtea Sorin, angajat TVR şi, mai nou, reprezentant al angajaţilor în CA al SRTV”, a spus Enăchescu, precizând că intenţionează să se adreseze şi instanţei în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse, pe baza unor speculaţii şi a unor afirmaţii fără dovadă.
Vlad Enăchescu s-a referit la faptul că Sorin Burtea a declarat pentru mai multe publicaţii că şeful Departamentului Sport din TVR, Cosmin Cernat, ar fi numit-o în urmă cu două luni pe fina lui Daniela Enăchescu (soţia directorului Dolce Sport, Vlad Enăchescu, n.r.), fără concurs, redactor-şef la transmisiuni, iar ea s-ar fi aflat în contact direct cu Dolce Sport.
„Contractul cu TVR a fost semnat în noiembrie 2011, după un an de negocieri şi include şi alte competiţii de mai mică anvergură. TVR este cea care a deschis discuţia despre un parteneriat şi tot TVR a publicat pe site-ul instituţiei, pentru o perioadă de 30 de zile (conform rigorilor EBU – European Broadcasting Union, n.r., pe care dl Burtea Sorin şi alţii din CA SRTV ar trebui să le cunoască), lista cu evenimentele sportive pe care dorea să le sublicenţieze la acel moment. O menţiune foarte importantă pe care doresc să o fac este că, la acea vreme, redactor-şef al Departamentului Sport TVR era Andi Vilara”, a spus Vlad Enăchescu.
„Este cel puţin hilar să îşi imagineze cineva că un contract de o asemenea importanţă poate să fie semnat la nivelul Cernat-Enăchescu. Ambele părţi, Televiziunea Română şi Dolce Sport, au nevoie de aprobări din partea consiliilor de administraţie, comitetului director etc, precum şi de analize de business. Aceste aprobări există, iar două instituţii de nivelul SRTV şi Romtelecom nu puteau încheia «pe genunchi» un asemenea acord. Mai mult decât atât, vă pot spune că modul în care TVR şi Dolce Sport au împărţit spre difuzare partidele de la Euro 2012 a fost propus şi aprobat de UEFA. Nimeni nu putea sublicenţia nimic, fără acordul scris al EBU şi UEFA”, a precizat Vlad Enăchescu.
El a mai afirmat că parteneriatul TVR – Romtelcom include mai multe competiţii, cu drepturi şi obligaţii de fiecare parte. „Preţul de achiziţie pentru fiecare dintre aceste competiţii este confidenţial, aşa cum este normal, făcând parte dintr-un contract comercial între două instituţii. Pot afirma însă că suma totală a contractului este alta decât cea vehiculată în media şi că este 100% aliniată la valoarea de piaţă a anului 2011, anul în care s-a semnat înţelegerea TVR – Romtelecom. Piaţa drepturilor de televiziune a suferit ajustări semnificative în ultimii ani şi cred că domnii Burtea Sorin şi Niţulescu Cristian (membru în CA-ul demis al TVR, n.r.) ar putea să verifice singuri ceea ce spun, aruncând o privire asupra preţului plătit de TVR pentru ultimele 3 sezoane de UCL şi, totodată, oferta nou făcută, pentru aceeaşi competiţie. Diferenţele sunt enorme şi asta tocmai pentru că acum valoarea drepturilor TV a scăzut considerabil faţă de anii 2008-2009”, a mai spus Vlad Enăchescu.
Reacţia lui Vlad Enăchescu a venit după ce Cristian Niţulescu, membru în Consiliul de Administraţie demis al Televiziunii Române, a declarat pentru ProSport că TVR a cedat o parte din drepturile de difuzare a meciurilor de la Euro 2012 către Dolce Sport pentru o sumă de 3 milioane de euro. „TVR a plătit 9,3 milioane de euro pentru acest Campionat European, deci aproximativ 300.000 de euro pe meci. Cu toate acestea, în primele zile nu transmite meciul cel mai important”, a spus Cristian Niţulescu. Potrivit acestuia, în urma încheierii contractului cu Dolce Sport, cele 12 meciuri care nu vor fi transmise în direct de TVR ar fi trebuit să valoreze, la media plătită, 3,6 milioane de euro. „Cu toate acestea, TVR încasează doar 3 milioane de euro. Mai mult, în aceşti bani intră şi 100 de ore de la Jocurile Olimpice de vară, şi meciuri de la Campionatul Mondial din 2014”, a spus Niţulescu.
Acesta a mai spus că, potrivit contractului, TVR trebuie să primească în trei ani 51 de meciuri din Liga I. „Până acum, a difuzat unul singur, dar mai sunt doi ani pentru 50 de meciuri”, a spus Niţulescu.
El a precizat că acest contract de sublicenţiere a fost semnat fără ca membrii Consiliului de Administraţie al TVR să-l fi văzut. „Doar preşedintele (fostul preşedinte al TVR, Alexandru Lăzescu, n.r.) l-a aprobat. Am cerut o anchetă, am trimis către preşedinte şi premier. Din punctul meu de vedere, e o treabă penală. Mi se pare jaf”, a susţinut Cristian Niţulescu.
Alexandru Lăzescu – care a fost demis pe 12 iunie de Parlament – a declarat la audierile din Comisiile de Cultură că nu a făcut „cu bucurie” sublicenţierea drepturilor de retransmisie a meciurilor pentru Euro 2012 către Dolce Sport. „Am avut discuţii cu principalii posibili interesaţi, până la urmă, oferta a fost aleasă pe considerente strict de interes pentru televiziunea publică”, a spus el.
Televiziunea Română are datorii acumulate – din 2005 până la sfârşitul lui 2011 – către bugetul de stat în valoare de 272.699.000 lei. Din cauza acestor datorii, pe 22 mai, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române.
În 12 iunie, Consiliul de Administraţie al TVR, în frunte cu Alexandru Lăzescu, a fost demis de Parlament, care a respins raportul de activitate al televiziunii pe anul 2011. În funcţia de director general interimar al TVR a fost numit Radu Călin Cristea.
Poliţiştii de la Serviciul Investigări Fraudelor de la sectorul 1 s-au autosesizat privind modul în care TVR a subcontractat televiziunii Dolce Sport drepturile de transmitere a meciurilor de la Euro 2012, anchetatorii solicitând în acest sens documente, informează surse judiciare.