Scandalul metroului de Drumul Taberei – Reprezentanţi CAF: Vom colabora cu autorităţile

Economica.net
29 04. 2015
2_18326200

‘Câştigătorul desemnat al licitaţiei organizate de Metrorex pentru achiziţia garniturilor de tren pentru Magistrala 5, Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles SA (CAF), ia notă de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de a suspenda soluţionarea contestaţiilor depuse de doi participanţi la licitaţie, până la finalizarea cercetărilor în această cauză. (…) CAF nu poate să comenteze procedura judiciară aflată în derulare. Aşteptăm cu încredere finalizarea cercetărilor în acest caz şi încheierea procesului de soluţionare a contestaţiilor şi ne exprimăm deplina disponibilitate de a coopera cu autorităţile române în vederea clarificării oricăror suspiciuni legate de procedura de achiziţie publică’, se arată în comunicat.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu Metroul de Drumul Taberei? DNA a blocat achiziţia de aproape jumătate de miliard de euro dorită de Metrorex

Reprezentanţii companiei subliniază că, potrivit codului de conduită, există reguli foarte stricte referitoare la raporturile dintre angajaţii CAF şi reprezentanţii instituţiilor publice, scrie Agerpres.

‘Compania noastră operează, în toată lumea, în concordanţă cu un cod de conduită care prevede reguli foarte stricte referitoare la raporturile dintre angajaţii CAF şi reprezentanţii instituţiilor publice. Regulile noastre impun angajaţilor să se conformeze întru-totul cu legile statului în care îşi desfăşoară activitatea. Este interzisă oferirea de beneficii reprezentanţilor instituţiilor publice, în afara practicilor comerciale uzuale permise de legile în vigoare şi utilizate de toate companiile din industrie’, se precizează în comunicat.

Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles, S.A (CAF) este unul dintre principalii producători la nivel mondial de trenuri şi sisteme feroviare. CAF are sediul principal în Beasain, Guipuzcoa (Ţara Bascilor, Spania) şi este o companie listată la Bursa din Madrid.