Scandalul mutării ambasadei României la Ierusalim. Declaraţiile premierului şi ale preşedintelui

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la Antena 3, că afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis ca reacţie la anunţul său privind mutarea ambasadei României la Ierusalim şi modul în care acesta s-a exprimat nu au făcut decât să o dezmăgească. Reacţia ei vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a afirma că prin declaraţiile referitoare la mutarea ambasadei, prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe. Iohannis o acuză pe Dăncilă că se grăbeşte să facă anunţuri publice fără să existe o decizie, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 25 mart. 2019, 04:48
Scandalul mutării ambasadei României la Ierusalim. Declaraţiile premierului şi ale preşedintelui

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat dumincă, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice mutarea ambasadei României în Israel la Ierusalim. De asemenea, a afirmat că preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a rugat-o să transmită că în perioada următoare va promova trei legi deosebit de importante pentru comunitatea evreiască – acordare cetăţeiei române pentru evreii obligaţi să renunţe la ea când au părăsit România în timpul regimului comunist, despăgubiri şi pensii speciale pentru supravieţuitorii Holocaustului, acces la arhivele statului pentru specialiştii Federaţiei comunităţilor evreieşti din România, scrie News.ro.

Negociatorul palestinian Saeb Erekat a comentat pe Twitter anunţul României privind mutarea ambasadei la Ierusalim, calificând-o drept o încălcare flagrantă a drepturilor palestiniene, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU şi solicitând intervenţia Uniunii Europene. Premierul Israelian Benyamin Netanyahu o felicită, într-o postare pe Twitter, pe Viorica Dăncilă pentru anunţul referitor la mutarea ambasadei române la Ierusalim, numind-o prietena sa.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declaraţiile susţinute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe şi în ceea ce priveşte luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorinţa de a-şi revendica o decizie care nu aparţine doar Guvernului României, aşa cum doreşte să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbeşte să facă anunţuri publice fără să existe o decizie în acest sens”, searată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate, decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfăşoară în prezent şi doar cu avizul tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul politicii externe şi al securităţii naţionale.

„Decizia finală aparţine Preşedintelui României, care este, potrivit Constituţiei, titular al deciziilor de politică externă a României şi reprezentant al ţării noastre în plan extern”, menţionează Administraţia Prezidenţială, subliniiind că nu a primit până în prezent analiza care a fost anunţată în repetate rânduri de Guvern.

„Preşedintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului şi Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare”, se artă în finalul comunicatului.

Dăncilă a început prin a spune că preşedintele Donald Trump a deschis ambasada SUA la Ierusalim.

„Acest pas admirabil şi curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu şi poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică şi demonstrează legătura puternică a valorilor dintre poporul american şi el israelian”, a declarat premierul.

Ea a precizat că Guvernul României a iniţiat de atunci un proces de evaluare a oportunităţii mutării ambasadei la Ierusalim.

„De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă în aplauzele sălii.

Dăncilă a precizat că susţinerea faţă de Israel şi de comunitatea evreiască constituie preocuparea constantă a Guvernului.

În acest context, ea a anunţat că preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a rugat-o să transmită că va promova în Parlament, în perioada imediat următoare, trei legi deosebit de importante pentru comunitatea evreiască.

„Prima se referă la acordarea de drept a cetăţeniei române tuturor evreilor de origine română care au fost obligaţi sa renunţe la cetăţenia română atunci când au părăsit ţara lor sub regimul comunist. În al doilea rând, vorbim despre acordarea de despăgubiri şi pensii speciale pentru Supravieţuitorii Holocaustului din România, în semn de respect şi de recunoaştere a suferinţelor acestor eroi. În al treilea rând avem legea care garantează accesul la arhivele statului specialiştilor Federaţiei comunităţilor evreieşti din Romania pentru a cunoaşte adevărul asupra trecutului lor din perioada celor doua războaie mondiale”, a precizat premierul.

„România va fi întotdeauna alături de Israel şi de voi cei din AIPAC, pentru a ne asigura că ţările şi organizaţiile noastre rămân aceiaşi parteneri apropiaţi, deopotrivă în faţa provocărilor cât şi a oportunităţilor ce vor veni. Vă pot promite un lucru: România va rămâne acelaşi prieten loial şi cea mai puternică voce europeană în sprijinul poporului evreu şi al statului Israel. În încheiere, aş vrea să vă transmit urarea tradiţională pentru toţi prietenii noştri: SHALOM HAVERIM!See you soon in Jerusalem!”, a încheiat premierul, conform transcrierii discursului prezentată de Guvern.

Dăncilă a participat la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC). Vizita saa în SUA are loc ca urmare a invitaţiei pe care preşedintele AIPAC, Morton Fridman, şi directorul executiv AIPAC, Howard Kohr, au adresat-o prim-ministrului României.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...