Scandalul RADET – Firea vrea să plătească factura către ELCEN la 40 de zile, nu la 30, ori să se schimbe modul de facturare. Vrea OUG

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă provind sistemul de termoficare, că trebuie să existe posibilitatea de a plăti factura la 40 de zile, nu la 30, sau să se schimbe modul de facturare. "Vom ruga Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă să clarifice această situaţie, pentru că orice s-ar întâmpla, Radet mereu va fi în urmă cu plata", a spus Firea, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 25 sept. 2019, 08:44
Scandalul RADET - Firea vrea să plătească factura către ELCEN la 40 de zile, nu la 30, ori să se schimbe modul de facturare. Vrea OUG

„Situaţia reţelei de termoficare a devenit subiect de campanie prezidenţială, de parcă preşedintele s-ar ocupa de asta. Acest subiect apare nu analizat de specialişti, ci de persoane implicate politic, cu scopuri politice. Atacurile asupra Primăriei Municipiului Bucureşti sunt făcute cu interes politic şi comercial”, a declarat Gabriela Firea, miercuri, într-o conferinţă de presă, scrie News.ro.

Firea a spus că în sistemul de termoficare nu s-a mai investit serios de 50-60 de ani.

„În ultimii zece ani s-au făcut mai mult cârpeli. Noi am reuşit să reabilităm 180 de kilometri de conductă. Au fost ani de zile în care de la Primăria Municipiului Bucureşti către Radet nu mai pleca subvenţia. Banii erau folosiţi pentru alte scopuri”, a afirmat primarul general.

Conform sursei citate, în Bucureşti, populaţia plăteşte cea mai ieftină gigacalorie, întrucât Primăria acoperă 65 la sută din costuri.

„După analizele făcute, a trece de la un sistem centralizat de termoficare la centralele de apartament ar fi un proces nesustenabil, ar crea haos şi nu există nicio companie care să acopere un număr atât de mare de centrale. Plus că factura ar sări în aer. Este imposibil. Cine lansează aceste petarde nu ştiu ce vorbesc şi nu înţeleg complexitatea fenomenului”, a adăugat ea.

Firea a subliniat că nu se pune problema, „chiar şi cu problemele de buget”, de a sista agentul termic.

Ea a mai spus că anul acesta s-au început reparaţii pe trei paliere, în zonele cu cele mai dese avarii şi înlocuirea ţevilor vechi cu unele noi.

„Se vorbeşte foarte insistent în ultimele zile despre faptul că Primăria Municipiului Bucureşti are datorii la Elcen. Din cele peste 200 de milioane de lei vehiculate ca datorii Radet la Elcen, jumătate din această sumă reprezintă facturi scadente şi jumătate facturi în termen. Cum să plătim înainte aceste facturi?”, a susţinut Firea.

Ea a spus că a făcut demersuri la Ministerul Energiei, dar fără răspuns.

„Aşa că am decis să fac următorul pas. Trebuie să avem ori posibilitatea de a plăti factura la 40 de zile, nu la 30, ori să schimbe modul de facturare. Vom ruga Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă să clarifice această situaţie, pentru că orice s-ar întâmpla, Radet mereu va fi în urmă cu plata”, a afirmat primarul general.

Gabriela Firea a menţionat că, pentru atacurile la adresa sa şi a Primăriei, se va adresa instanţei.

„Administratorul judiciar Elcen trebuie să înţeleagă faptul că nu suntem în Vestul sălbatic. Trebuie să avem o relaţie armonioasă. Ei vor să încaseze facturi umflate. Banii pe care îi primeşte Elcen sunt tot bani de la bucureşteni”, a spus ea.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...