Scandalul Volkswagen: Doar 36.000 de vehicule depăşesc nivelul emisiilor de CO2

Grupul german Volkswagen (VW) a anunţat că mai puţine maşini noi decât a estimat iniţial au un nivel subestimat al consumului de combustibil şi al emisiilor de dioxid de carbon, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 09 dec. 2015, 12:57
Scandalul Volkswagen: Doar 36.000 de vehicule depăşesc nivelul emisiilor de CO2

‘Doar un număr redus de maşini noi au ajustate datele din catalog privind consumul de dioxid de carbon (CO2)’, respectiv aproximativ 36.000 de vehicule, se arată în comunicatul Volkswagen.

Luna trecută, Volkswagen a recunoscut că a subestimat consumul de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de maşini, mărcile VW, Seat, Skoda şi Audi, vândute în Europa. De asemenea, Volkswagen a admis că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor şi la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând un scandal care până acum se concentra pe motoarele diesel.

Cel mai mare producător auto european se aşteaptă la costuri de cel puţin două miliarde de euro (2,19 miliarde de dolari) din cauza acestor noi dezvăluiri.

‘Impactul negativ asupra câştigurilor încă nu a fost confirmat, va depinde de rezultatele obţinute în urma reluării măsurătorilor’, a anunţat grupul german.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Record negativ în Marea Britanie – Cel mai ridicat șomaj din ultimii patru ani, creșterea salariilor s-a atenuat
Record negativ în Marea Britanie – Cel mai ridicat șomaj din ultimii patru ani, creșterea salariilor s-a atenuat
Rata şomajului în Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, iar creşterea salariilor s-a atenuat, în condiţiile în care angajatorii sunt afectaţi de......
TAROM și-a vândut participația din firma Romanian Fueling Services către Air British Petroleum
TAROM și-a vândut participația din firma Romanian Fueling Services către Air British Petroleum
TAROM și-a vândut participația de 50% din firma Romanian Fueling Services către Air British Petroleum, a anunțat compania ...
VIDEO „Autostrada Ford” – DEx12: Cum mai arată nodul cu A1 București – Pitești, construit de UMB
VIDEO „Autostrada Ford” – DEx12: Cum mai arată nodul cu A1 București – Pitești, construit de UMB
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini noi cu lucrările UMB la ultimii kilometri ai Drumului ...
Tranziție instituțională, reacție juridică: Ce pot face companiile în fața unui climat legislativ în schimbare
Tranziție instituțională, reacție juridică: Ce pot face companiile în fața unui climat legislativ în schimbare
În perioade de tranziție la nivel instituțional, companiile se confruntă cu o nevoie tot mai mare de adaptare juridică, ...