Scandalul Volkswagen. Vânzările pe plan global au scăzut în septembrie cu 1,5%

Vânzările Volkswagen pe plan global au scăzut în septembrie cu 1,5%, față de aceeași lună a anului trecut, la 885.300 de vehicule. Scăderea livrărilor s-a înregistrat și la nouă luni, pe fondul performanţelor mai slabe din China şi Brazilia, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - vin, 16 oct. 2015, 15:02
Scandalul Volkswagen. Vânzările pe plan global au scăzut în septembrie cu 1,5%

Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, astfel că a influenţat destul de puţin cifrele de vânzări ale grupului german pe luna trecută.

În China, cea mai mare piaţă a VW, livrările au înregistrat un declin de 0,8% în septembrie, şi de 5,2% în perioada ianuarie-septembrie 2015. În Brazilia şi Rusia, luna trecută scăderea a fost de 44% şi, respectiv, 22%.

În primele nouă luni din acest an, livrările Volkswagen pe plan global au scăzut tot cu 1,5%, față de același interval din anul trecut, la 7,43 milioane de vehicule.

În UE, grupul Volkswagen a rămas de departe campion la vânzări, controlând 23,3% din piaţă, în condiţiile în care, în luna septembrie, a vândut 315.905 automobile, cu 8,4% mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009-2010, când a rechemat peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...