Schäuble: Înfiinţarea unei autorităţi unice de restructurare bancară ar încălca tratatele UE

Economica.net
13 05. 2013
ghiseu_banca_07551300

Schäuble consideră că este necesară „o abordare în doi paşi”, astfel încât situaţiile de criză bancară să fie coordonate de „o reţea” de autorităţi naţionale până când tratatele UE vor fi modificate pentru a fi posibilă înfiinţarea unei agenţii UE cu răspundere în domeniu, potrivit declaraţiilor ministrului german pentru Financial Times.

Comisia Europeană (CE) va prezenta în iunie un proiect de directivă care prevede înfiinţarea unei agenţii de rezoluţie bancară la nivelul UE, având la dispoziţie un fond de bailout. Propunerea este considerată cel de-al doilea pilon al „uniunii bancare” dorită de liderii europeni.

„UE nu are metode coercitive de a aplica decizii. Rădăcinile istorice ale uniunii sunt tinere. Legitimitatea sa democratică poate fi îmbunătăţită. Are doar responsabilităţile şi puterile definite de tratate. Să nu li se acorde importanţa cuvenită, aşa cum se sugerează uneori, ar însemna o încălcare a statului de drept”, a afirmat oficialul german.

Proiectul unei autorităţi unice în UE care să gestioneze situaţiile de criză bancară, preluând responsabilitatea în acest sens de la autorităţile naţionale, a apărut ca urmare a crizei financiare mondiale şi a crizei datoriilor de stat din zona euro, agravată de reglementările insuficient de solide sau aplicate cu indulgenţă şi de intervenţiile masive din bani publici pentru salvarea instituţiilor de credit ajunse în pragul colapsului.

Planul a fost accelerat în această primăvară, după acordul controversat de recapitalizare a sectorului bancar încheiat de Cipru cu partenerii din zona euro, în baza căruia depozitele constituite la băncile cipriote vor fi accesate pentru salvarea instituţiilor de credit.

Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană consideră că tratatele UE în formele curente permit centralizarea responsabilităţilor privind lichidarea sau restructurarea băncilor aflate în situaţie de criză.