Schaeuble: Chiar dacă s-ar ajunge la prăbuşirea unor bănci individuale, riscul de contagiune este relativ scăzut

Economica.net
04 07. 2015
wolfgangschaeuble_32397000

‘Grecia este membră a zonei euro. Nu e niciun dubiu în legătură cu acest lucru. Dacă cu euro sau temporar fără el, doar grecii pot răspunde la această întrebare. Este clar că nu vom lăsa poporul în încurcătură’, a declarat ministrul german, reiterând că riscurile de contagiune sunt limitate.

În opinia sa, orice discuţie cu Atena privind un acord de ‘asistenţă pentru reforme’ va fi ‘foarte dificil’ după referendumul de duminică, 5 iulie, însă, în termen de un an, UE va fi mai puternică decât anterior crizei greceşti.

Zona euro trebuie să aştepte să vadă ce va face guvernul de la Atena după consultarea de duminică, dar Eurogrup va analiza orice nouă cerere a Atenei de a începe discuţiile, a adăugat Schaeuble pentru cotidianul popular german.

Bild, care a reflectat în ultimul timp scepticismul germanilor cu privire la salvarea Greciei, a făcut un sondaj online pe acest subiect printre cititorii săi. Conform rezultatelor anunţate vineri, 89% dintre votanţi se opun acordării unui nou sprijin financiar Greciei, doar 11% fiind de opinie contrară.