Schaeuble îşi reafirmă opoziţia faţă de o nouă reducere a datoriei Greciei

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble şi-a reafirmat, marţi, opoziţia de principiu faţă de orice nouă reducere a datoriei Greciei, chiar dacă creditorii internaţionali ai ţării au acceptat să demareze dezbaterile cu privire la acest subiect, informează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 08 mart. 2016, 14:52
Schaeuble îşi reafirmă opoziţia faţă de o nouă reducere a datoriei Greciei

‘Sincer, nu am niciun argument bun (în favoarea reducerii datoriei nr.) pe care să îl prezint Legislativului german şi opiniei publice din Germania, faţă de care am responsabilităţi bugetare, de ce acest subiect ar trebui să fie acum în centrul dezbaterilor’, a declarat Wolfgang Schaeuble într-o conferinţă de presă organizată la Bruxelles. ‘Această dezbatere este una care ţine de prestigiu şi nu de substanţă’, a mai spus Schaeuble, adăugând că timp de mai mulţi ani Grecia nu trebuie să plătească niciun eurocent dobândă iar până în 2025 nu trebuie să ramburseze nici principalul, astfel că pentru moment nu este nevoie să fie luate măsuri pentru reducerea plăţilor viitoare.

Luni, la finalul reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro, preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a anunţat că subiectul reducerii datoriei Greciei va fi inclus pe ordinea de zi a discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi: Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Fondul de susţinere a zonei euro (MES).

Conform termenilor celui de-al treilea acord de asistenţă convenit în vara anului trecut de Grecia cu creditorii internaţionali, guvernele din zona euro au promis să ia măsuri pentru a uşura povara datoriei Greciei după prima evaluare a programului. Potrivit lui Wolfgang Schaeuble, această evaluare de către creditori a reformelor realizate de Guvernul grec ar urma să se finalizeze în cursul lunii aprilie.

În vara anului trecut, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană au acordat Greciei un al treilea plan de asistenţă în valoare de 86 de miliarde de euro, în schimbul adoptării unor noi măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar şi datoria. În schimb, pentru a se alătura la noul plan de asistenţă, Fondul Monetar Internaţional a cerut autorităţilor de la Atena să adopte o reformă a sistemului de pensii iar din partea zonei euro a cerut un acord pentru reducerea datoriei Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant din Finlanda începe producția în România în 2026
Un gigant din Finlanda începe producția în România în 2026
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente pentru industria de minerit și agregate, va deschide un centru de producție la Oradea în 2026. ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lucrările la lotul 4 Glina – Pantelimon, pe care UMB ar putea să-l finalizeze anul viitor
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lucrările la lotul 4 Glina – Pantelimon, pe care UMB ar putea să-l ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului, care ar putea fi gata ...
Ianuarie 2026, moment crucial pentru România. Marile agenții de rating se pronunță dacă ne duc în categoria „junk”
Ianuarie 2026, moment crucial pentru România. Marile agenții de rating se pronunță dacă ne duc în categoria „junk”
Intrăm în "junk" sau rămânem in investment grade? În ianuarie 2026, principalele agenții de rating își vor prezenta ...
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă ...