Schauble: nu injectăm bani la nesfârşit în Zona Euro

Economica.net
26 02. 2012
schauble_29651100

„Vreau să fiu clar: nu are niciun sens economic să urmăm apelurile (…) de a injecta bani la nesfârşit în fondurile de salvare (…)”, a declarat Schauble într-o conferinţă, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din G20.

Acest lucru nu va ajuta ţările să-şi rezolve problemele pe termen lung şi să regăsească liniştea pe pieţe, a atenţionat el.

În opinia sa, „aceasta ar crea o demotivare pentru ţări de a-şi continua consolidarea şi reformele şi nu ar îmbunătăţi perspectivele economice ale zonei euro”.

Germania s-a opus regulat celor care, precum SUA, propun ca Banca Centrală Europeană să achiziţioneze şi mai multe obligaţiuni pe pieţele datoriilor.

Această poziţie a fost întărită prin atenuarea tensiunile de la începutul anului pentru Italia şi Spania.

Cancelarul german Angela Merkel trebuie să încerce să treacă prin parlament al doilea plan de salvare pentru Grecia, decis de statele din zona euro. Planul prevede 130 de miliarde de euro din finanţări publice, Berlinul fiind principalul contributor.