Schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de vite – proiect adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, un proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
AGERPRES - mie, 12 apr. 2023, 12:47
Schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de vite - proiect adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, valabilă până la data de 31 decembrie 2023, în contextul crizei economice provocate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, scrie Agerpres.

Potrivit proiectului, Baza Naţională de Date (BND) reprezintă bază de date electronică în care sunt înregistrate animale terestre deţinute, astfel cum se prevede la art. 109 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului European din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală”), cu excepţia ecvideelor, potrivit art. 1 pct. 5 din Norma sanitar-veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor şi renilor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 208/2022;

În cazul valorificării către prim-cumpărător: copie de pe contractul încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni cu un prim-cumpărător, valabil în perioada 1 august 2022 – 31 decembrie 2022, însoţită de următoarele documente în funcţie de forma de organizare, respectiv pentru producătorul PJ/PFA/II/IF copii de pe rapoarte fiscale de închidere zilnică/factură/facturi din care rezultă că a valorificat lapte în perioada 1 august 2022 – 31 decembrie 2022, iar pentru producătorul persoană fizică, copie de pe factura fiscală sau copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care rezultă că a valorificat lapte în perioada 1 august 2022 – 31 decembrie 2022, însoţită de copie de pe atestatul de producător, emis înainte de 1 august 2022 şi valabil cel puţin până la data de 31 decembrie 2022.

A fost eliminată prevederea conform căreia perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat şi a documentelor justificative prevăzute în proiect este de 40 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

În termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de data primirii deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat, pot fi depuse/transmise noi cereri pentru solicitarea ajutoarelor de stat, însoţite de documentele prevăzute în lege.

Proiectul a fost adoptat de Senat, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...