Schengen: Bulgaria face reproşuri României

Președintele Rosen Plevneliev dă vina pe România pentru ultima amânare a aderării Bulgariei la zona Schengen. Aflat în vizită la Varna, împreuna cu secretarul general UNESCO, bulgaroaica Irina Bokova, Plevneliev a spus că soluția la problema aderării nu se află în Bulgaria.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 16:37
Schengen: Bulgaria face reproşuri României

„Faptul că Uniunea europeană așteaptă în luna decembrie un raport special numai pentru România a fost folosit drept motiv pentru amânarea și a Bulgariei. Cele două țări formează un tandem și nu este posibilă separarea lor în condițiile actuale”, a avertizat șeful statului. El a adăugat – „varianta aderării în două trepte ne convine și trebuie să fim răbdatori până când România î-și va face temele de acasă. Evident, Comisia europeană a văzut distanța între cele două țări. În timp ce raportul pentru Bulgaria va fi elaborat în decembrie 2013, cel dedicat României este cerut cu un an mai devreme. Suntem un tandem și trebuie să avem răbdare”, a concluzionat Plevneliev.

Spre deosebire de șeful statului, care n-a văzut decât obstacolul la nord de Dumăre, premierul Boiko Borisov, viceprim-ministrul și ministru de interne Țvetan Țvetanov și șeful diplomației Nikolai Mladenov au explicat amânarea în primul rând prin populismul și disputele interne în țări precum Olanda, scrie RFI Romania.

Țvetanov a declarat – „din păcate am devenit victima disputelor interne în unele țări membre. Cu colegul român am atras atenția că nu numai am îndeplinit toate criteriile tehnice dar și păzim frontierele noastre mai bine decât unele țări membre ale spațiului de liberă circulație”. „Și alți colegi împărtășec opinia că populismul a stat la baza amânării unor decizii în scopul evitării disputelor în cadrul Uniunii”.

Opoziția socialistă însă nu a scăpat ocazia de a adresa noi critici guvernului Borisov pentru – „eșecurile sale în reformarea justiției, în combaterea corupției și crimei organizate”.

Mediile sofiote acordă o atenție specială declarațiilor făcute în timpul vizitei la Sofia a Ministrului francez delegat pentru afacerile europene Bernard Cazeneuve. În urmă întălnirii sale cu Rosen Plevneliev și cu Nikolai Mladenov Cazneuve a spus că Franța sprijină aderarea Bulgariei la zona Schengen și va depune eforturi pentru elaborarea unei decizii favorabile comune în cadrul Uniunii. Ministrul francez a exlus orice legătură între problema romilor bulgari și aderarea.

Ministrul de externe Mladenov a spus că Bulgaria poate servi drept exemplu pentru integrarea romilor. Cetățenii bulgari în Franță, inclusiv cei de etnie romă, nu reprezintă un obstacol în calea dezvoltării relațiilor bilaterale.

Bernard Cazneuve a participat cu președintele Plevneliev la deschiderea expoziției „Paris 1900″ – cel mai important eveniment internațional de arta organizat în capitala bulgară în ultimii 20 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: UMB a mobilizat 280 de muncitori pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: UMB a mobilizat 280 de muncitori pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat joi imagini cu șantierul Nădășelu - Zimbor din Autostrada A3 Transilvania, unde UMB a ajuns la un stadiu al......
Un apartament dintr-o vilă neoromânească bucureșteană veche de 100 de ani, scos la vânzare cu 550.000 de euro
Un apartament dintr-o vilă neoromânească bucureșteană veche de 100 de ani, scos la vânzare cu 550.000 de euro
Un apartament într-o vilă în stil neoromânesc, ce datează din prima parte a secolului XX din cartierul evreiesc, se ...
Rompetrol Rafinare și-a crescut afacerile și producția în primul trimestru al anului. Dar au crescut și pierderile
Rompetrol Rafinare și-a crescut afacerile și producția în primul trimestru al anului. Dar au crescut și pierderile
Rompetrol Rafinare a consemnat o creștere masivă a producției de carburanți, o creștere a cifrei de afaceri, un profit ...
Efectivele de porcine și de ovine şi caprine din România au crescut în 2024, iar cele de bovine și păsări au scăzut
Efectivele de porcine și de ovine şi caprine din România au crescut în 2024, iar cele de bovine și păsări au scăzut
Efectivele de porcine şi de ovine şi caprine ale României au crescut anul trecut, comparativ cu 2023, în timp ce la bovine ...