Schengen – Ciolacu spune că românii vor călători fără controale la frontierele terestre din martie 2025
Reuniunea pentru Schengen ar putea avea loc înainte de ultimul tur de alegeri prezidenţiale, după cum a precizat premierul înaintea şedinţei de Guvern. El a spus că în martie anul viitor controlul la frontierele terestre va fi ridicat, iar de sărbătorile pascale românii vor călători fără controale la frontierele terestre ale UE.
„Cred că va fi COREPER şi pe urmă, pe 13 decembrie, în Consiliul JAI se ia decizia pe baza votului COREPER. Va fi în martie, exact ca la aerian… Ei o să îşi ia, pentru că sunt nişte softuri de implementat, o să îşi ia acest timp de trei luni. De sărbătorile pascale, mai mult ca sigur, românii o să vină pe Schengen”, a susţinut Marcel Ciolacu.