Schiatul în Austria va deveni semnificativ mai scump în această iarnă

Preţurile pentru instalaţiile de transport pe cablu în unele staţiuni de ski din Austria vor fi cu peste 10% mai mari la iarnă din cauza crizei energetice, informează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 oct. 2022, 17:04
Schiatul în Austria va deveni semnificativ mai scump în această iarnă

În mai multe regiuni din Austria, reprezentanţii companiilor de transport pe cablu se aşteaptă la o majorare, în medie, a preţurilor de aproximativ 8% înainte de începutul sezonului de schi, arată rezultatele unui sondaj publicat marţi de agenţia de presă APA.

Franz Hörl de la Camera de Comerţ a Austriei a subliniat faptul că această creştere este în realitate mai mică decât rata actuală a inflaţiei. În luna septembrie, preţurile de consum în Austria au fost cu 10,5% mai mari decât în luna septembrie a anului trecut.

În staţiunea St. Anton din Tyrol, cel mai mare domeniu schiabil din Austria, biletul pentru o zi va costa acum 67 de euro în loc de 61 de euro. În provincia Salzburg, preţul biletelor practicate de marile staţiuni de schi vor creşte cu 6,5% până la 11%.

„După doi ani de pandemie, actualele costuri la energie sunt următoarea provocare pentru staţiunile de schi”, spune Helmut Holzinger, directorul operatorului de transport pe cablu Hinterstoder and Wurzeralm (HiWu). Cu toate acestea, Holzinger a subliniat că aceste costuri mai mari „nu vor fi transferate în totalitate pe seama clienţilor”. Biletele în acest sezon vor fi cu 8% mai scumpe.

De asemenea, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu vor să facă economii la electricitate, de exemplu prin reducerea vitezei de rulare de la 5-6 metri pe secundă până la 4-4,5 metri pe secundă. Cu toate acestea, Franz Hörl a recunoscut că va fi dificil să fie implementate aceste măsuri fără a afecta experienţa turiştilor. Hörl a menţionat posibilitatea de a opri încălzirea scaunelor sau de restricţionarea schitului pe timpul nopţii ca măsuri necesare pe care operatorii vor avea dificultăţi în a le implementa.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 28 martie
Carburanții s-au scumpit în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 28 martie
După mai bine de o săptămână de stagnare, Pretrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut azi prețurile....
„O mulțime de țări” pregătite să ofere garanții de securitate în Ucraina
„O mulțime de țări” pregătite să ofere garanții de securitate în Ucraina
Mai devreme, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că o „forță de reasigurare” în Ucraina va acționa ...
Trump va majora prețurile pentru americani prin taxele vamale introduse – director general H&M
Trump va majora prețurile pentru americani prin taxele vamale introduse – director general H&M
Prin acțiunile sale de majorare a taxelor vamale la importuri, Președintele SUA, Donald Trump, va determina creșterea ...
Rusia se pregătește de o nouă ofensivă în această primăvară în Sumî și Harkov
Rusia se pregătește de o nouă ofensivă în această primăvară în Sumî și Harkov
Rusia se pregătește pentru o nouă ofensivă, în regiunile ucrainene Sumî și Harkov, în această primăvară, a declarat ...