Lidl depăşeşte Auchan şi Metro în vânzări şi ajunge numărul trei pe piaţă. Profitul s-a triplat, în doar un an

Cu un un ritm constant de creştere de 10 magazine pe an, discounterul german Lidl a depăşit anul trecut lanţul de hipermarketuri Auchan şi retailerul cash&carry Metro din punct de vedere al cifrei de afaceri. Lidl ajunge astfel numărul trei în clasamentul comercianţilor alimentari din România şi trece la categoria miliardarilor în euro. Profitul lor aproape că s-a triplat.
Alina Stanciu - joi, 02 iun. 2016, 09:50
Lidl depăşeşte Auchan şi Metro în vânzări şi ajunge numărul trei pe piaţă. Profitul s-a triplat, în doar un an

Retailerul francez Auchan, care operează în momentul de faţă 33 de hipermarketuri în principalele oraşe importante ale ţării şi care a cumpărat în 2013 un lanţ de 20 de magazine de la concurentul Real  şi-a pierdut poziţia în clasamentul retailerilor alimentari după cifra de afaceri, în favoarea discounterului Lidl care, după preluarea reţelei Plus în 2010, s-a dezvoltat organic în ultimii ani, cu câte 10 unităţi la fiecare an fiscal.

Lidl a devansat însă şi Metro Cash&Carry, primul operator de magazine de mari dimensiuni care a intrat în România, în 2006 şi care se afla în 2014 pe poziţia a treia, după Kaufland şi Carrefour. 

Lild operează la ora actuală 195 de magazine la nivel naţional, după ce a inaugurat 10 în anul fiscal 2015. Metro Cash&Carry operează 31 de magazine.

Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe, în 2015, Auchan a raportat o cifră de afaceri netă în valoare de peste 4,4 miliarde de lei (aproximativ 1 miliard de euro) cu 17,8% mai mult decât cu un an în urmă. 

Potrivit datelor furnizate ECONOMICA.NET de termene.ro, Metro Cash& Carry a raportat în 2015 o cifră de afaceri netă de 4,49 miliarde de lei ( aproximativ 1 miliard de euro) cu 0,1% peste nivelul anului anterior.

În schimb, potrivit termene.ro, Lidl a crescut de la 3,8 miliarde de lei (875,3 milioane de euro) la 4,72 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro), adică cu 21,5% comparativ cu 2014. 

În ceea ce proveşte profitabilitatea, Auchan a marcat anul trecut un record, ajungând la un profit net în valoare de 52,8 milioane de lei (1,1% din cifra de afaceri) după ani întregi de pierderi. De altfel, de la intrarea pe piaţa din România , în 2006, compania a raportat profit o singură dată, în 2012, când veniturile au depăşit cheltuielile cu 3,3 milioane de lei. În 2014, pierderea netă a Auchan a fost de 61,7 milioane de lei.

Retailerul cash&carry Metro a trecut, de asemenea, de la pierderi la profit. În 2015 compania a marcat un plus de 35,4 milioane de lei faţă de pierderile din 2014 care s-au cifrat la 1,2 milioane de lei.

În schimb, Lidl a ajuns la un profit net de 3,6% din cifra de afaceri în 2015, ajungând la 171,9 milioane de lei. Faţă de 2014, profitul net al Lidl aproape s-a triplat (creştere de 186,2%)

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – surse
Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – surse
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid......
Moody’s a retrogradat ratingurile marilor giganților financiari Bank of America, JP Morgan și Wells Fargo, la câteva zile după ce a retrogradat ratingul SUA
Moody’s a retrogradat ratingurile marilor giganților financiari Bank of America, JP Morgan și Wells Fargo, la câteva ...
Moody's a coborât astăzi de la Aa1 de la Aa2 ratingurile pentru depozitelor pe termen lung ale Bank of America Corporation ...
Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia
Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia
Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunţat ...
Indicele principal al BVB a crescut luni cu 4%
Indicele principal al BVB a crescut luni cu 4%
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri semnificative şedinţa de luni iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni ...