Schimbare de putere în Suedia. Premierul Magdalena Andersson a recunoscut victoria partidelor de dreapta și a demisionat

14 09. 2022
Magdalena Andersson

Lidera social-democrată şi-a anunţat, într-o conferinţă de presă, demisia, care va fi înaintată oficial joi.

Blocul format din trei partide de dreapta (Moderaţii, Creştin-Democraţii şi Liberalii) şi partidul de extremă-dreapta Democraţii Suediei (SD) are „o mică majoritate, dar cu toate acestea o majoritate”, a declarat Magdalena Andersson.

„Voi cere, prin urmare, mâine (joi) să fiu eliberată din atribuţiile mele de prim-ministru şi responsabilitatea pentru ce va urma va fi încredinţată preşedintelui Parlamentului”, a adăugat ea.

Potrivit rezultatelor cvasi-definitive după numărarea voturilor în peste 99% din secţii, blocul condus de conservatorul Ulf Kristersson va obţine 176 de mandate, faţă de 173 ale blocului de stânga al Magdalenei Andersson.

Alegerile de duminică au fost atât de strânse, încât a fost nevoie să se aştepte numărarea câtorva zeci de mii de voturi miercuri pentru validarea rezultatelor complete.