Schimbare în conducerea Bitdefender România

Valentin Jurcuț preia conducerea operațiunilor comerciale ale Bitdefender din România și va coordona relațiile companiei cu partenerii locali, segmentul de business, precum și cel al clienților consumatori individuali.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 12:16
Schimbare în conducerea Bitdefender România

Valentin Jurcuț a ocupat anterior poziția de General Manager Support and Services în Bitdefender, iar de la 1 iunie 2012 a preluat funcția de Enterprise Sales ad Services Director pentru Europa Centrală și de Est. Valentin Jurcuț are o experiență comercială de peste 15 ani în domenii precum servicii financiare, telecomunicații și IT.

’’România este o piață foarte importantă pentru Bitdefender, nu atât din punct de vedere al dimensiunii, ci mai ales datorită oportunităților și potențialului. Trendul actual este de virtualizare a mediilor de lucru, iar noile tehnologii vor da startul unor investiții semnificative în zona companiilor mari și a sectorului guvernamental. Soluțiile destinate mediilor virtualizate vor schimba complet modul de lucru, oferind o eficiență semnificativă din punct de vedere al costurilor operaționale. Bitdefender are cea mai complexă ofertă de soluții de securitate pentru mediile virtuale și ne propunem să consolidăm poziția de lider și în aceasta zonă’’, a declarat Valentin Jurcuț.

Răzvan Vâlceanu, cel ce a condus operațiunilor locale ale Bitdefender în ultimii 5 ani, va prelua conducerea business-ului Bitdefender pe segmentul consumatorilor individuali și al companiilor mici și medii din Europa Centrală și de Est, Turcia și Israel.

Te-ar mai putea interesa și
Criză la arabi – Emiratele Arabe Unite se retrag din Yemen, pentru a preveni agravarea tensiunilor cu Arabia Saudită
Criză la arabi – Emiratele Arabe Unite se retrag din Yemen, pentru a preveni agravarea tensiunilor cu Arabia Saudită
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat marţi că îşi vor retrage toate forţele din Yemen, după ce au primit un ultimatum din partea Arabiei Saudite, aliatul său în lupta împotriva rebelilor......
România scrie istorie la bursă. BVB a depăşit pragul de 500 miliarde de lei, capitalizare bursieră. Recorduri şi pentru titlurile de stat
România scrie istorie la bursă. BVB a depăşit pragul de 500 miliarde de lei, capitalizare bursieră. Recorduri şi pentru ...
Capitalizarea tuturor companiilor listate pe Bursa de la Bucureşti a depăşit în premieră în acest an pragul de 500 ...
Randamente „uimitoare” pentru cele mai performante cinci fonduri de investiţii din România. Activele nete au crescut cu 23,5%, în 2025 (date oficiale)
Randamente „uimitoare” pentru cele mai performante cinci fonduri de investiţii din România. Activele nete au ...
Activele nete ale celor 250 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna noiembrie cu 3,2%, ...
Conflict între giganţii din Orientul Mijlociu. De ce se „ceartă” Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – Protagoniştii şi mizele crizei din Yemen
Conflict între giganţii din Orientul Mijlociu. De ce se „ceartă” Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ...
Escaladarea tensiunilor din sudul Yemenului între Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU) a scos la suprafaţă ...