Schimbare la serviciul 112: Apel video, chat, localizare la câțiva metri, trimiterea de fișiere, apelare automată de la mașini
În contextul închiderii rețelelor 3G și, ulterior, a rețelelor 2G, complementar cu dezvoltarea rețelelor 4G și 5G care folosesc o altfel de tehnologie pentru a transmite date, proiectul propune utilizarea tehnologiei IMS, bazată pe tehnologia IP.
Potrivit ANCOM, tehnologia IP va asigura preluarea apelurilor de urgență și a informațiilor de localizare corespunzătoare, inclusiv prin tehnologia 4G și, de asemenea, poate asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilități la serviciile de urgență în condiții echivalente cu cele de care beneficiază ceilalți utilizatori finali, prin realizarea unei infrastructuri adecvate pentru facilitarea acestor comunicații de urgență multimedia.
Interconectarea bazată pe comutarea de circuite va mai fi folosită o perioadă ca soluție de rezervă, până la migrarea totală a apelurilor la noile tehnologii.
”Capabilitățile terminalelor inteligente cu funcționalități avansate contribuie în mod radical la o mai bună localizare. În acest sens, proiectul de decizie prevede și o nouă obligație a operatorilor mobili de a transmite de două ori pe an către ANCOM câte o listă cu terminalele conectate la rețea, una din perioada septembrie – martie, iar cealaltă din perioada martie – septembrie, precizând denumirea producătorului, denumirea terminalului, modelul terminalului și versiunea sistemului de operare a terminalului, precum și anumite capabilități ale acestora. Aceste informații vor fi utilizate pentru evaluarea dinamică, prin statistici, a procentajului terminalelor din piață, capabile de localizări performante”, arată autoritatea.
Proiectul de decizie vine în continuarea demersurilor inițiate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2023 privind unele măsuri în domeniul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, care impune implementarea unui cumul de soluții tehnice în premieră la nivelul serviciilor de urgență europene în vederea îmbunătățirii localizării apelurilor la numărul de urgență 112.
Având în vedere că modificările propuse au fost testate și că mare parte dintre obligațiile ce revin operatorilor au fost deja agreate între părți, proiectul de decizie pentru modificarea și completarea Deciziei președintelui Autorității Naționale pentru Comunicații nr. 1023/2008 privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă este supus consultării publice în regim de urgență, pentru o perioadă de 10 zile. Proiectul de decizie poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 04.04.2024.