Schimbarea de lider al pieței mașinilor din import, rezultat al anilor de creștere a mărcii Hyundai

Hyundai a crescut cât alte mărci în zece ani atât pe piața europeană cât și pe cea din România. În 2021 a devenit liderul vânzărilor de mașini.
Robert Stan - Dum, 14 nov. 2021, 21:54
Schimbarea de lider al pieței mașinilor din import, rezultat al anilor de creștere a mărcii Hyundai

Curioșii care verifică statisticile de vânzări de pe piața din România au observat, cu siguranță, o schimbare importantă petrecută în ultima perioadă la vârful clasamentului. În afară de marca autohtonă Dacia, care a deținut poziția de lider absolut în întreaga istorie a pieței auto de la noi, podiumul este ocupat de două mărci care, altădată, se aflau departe chiar și de Top 10. Una dintre acestea, Hyundai, merită un studiu de caz dată fiind viteza cu care a depășit concurenți cu nume rezonante.

În anii `90, piața auto din România funcționa după reguli care acum îi fac să zâmbească până și pe cei care îndrăzneau pe atunci să comercializeze mașini. Într-o perioadă în care Dacia domina fără drept de apel piața prin modelul 1410 și, ulterior, Nova, iar Daewoo prelua uzina de la Craiova inundând piața cu Cielo, Nubira și Tico, primii importatori de mașini noi încercau să își facă loc pe piață cu mari sacrificii.

La începutul anilor 2000, atunci când piața auto părea că se stabilizează pe un trend crescător constant, podiumul vânzărilor era ocupat de Dacia, Daewoo și Renault. Acesta din urmă, devenit din 1999 principal acționar al Dacia, domina importurile grație rețelei de dealeri a subsidiarei sale și privea de sus, de la mare distanță, mărci precum Volkswagen, Skoda sau Fiat.

Ei bine, chiar în 2000, atunci când piața românească totaliza circa 66.300 de unități, câteva mărci încercau să își facă loc printre producătorii autohtoni Dacia, Daewoo și ARO și importatori majori precum Renault România, Porsche România sau AutoItalia. Una dintre acestea, Hyundai, reușea să vândă într-un an întreg 475 de mașini noi, adică o zecime din cât comercializa Renault și un sfert din vânzările Skoda. Dovadă a dificultăților de a accede pe atunci pe piață, în anul următor Hyundai nici nu mai apare în Top 10 al mărcilor importate.

Din 2005 însă, marca Hyundai, care inaugurase cu câțiva ani în urmă (1994) centrul său european de cercetare-dezvoltare din Germania și prima sa uzină din Europa, Izmit (1997), se ancorează definitiv în Top 10 al mărcilor comercializate pe piața din România. Cu 4.036 de mașini noi vândute în acel an, Hyundai se bate de la egal la egal cu Fiat și Chevrolet și depășește net Toyota. E drept că lideri precum Renault, Skoda sau Volkswagen se aflau în sfere mult prea înalte.

După alți cinci ani în care marca Hyundai crește substanțial grație apariției uzinei sale din Cehia (2007) și a unor modele precum i30, Accent, Tucson/ix35 sau Santa Fe, 2010 o găsește pe poziția a opta în clasamentul general al vânzărilor și pe un binemeritat loc 10 în topul celor mai vândute modele prin i30. Tot în acel an, Hyundai reușea să se poziționeze foarte bine în toate segmentele importante ale pieței. În clasa mini i20 ocupa ultima treaptă a podiumului, în cea mică i20 se afla pe locul opt, în cea compactă i30 urca până pe cinci, iar în zona SUV modelul ix35 prindea un loc pe podium, iar Santa Fe se poziționa pe 9. Un detaliu important al viziunii Hyundai, în afară de această marcă, doar Volkswagen și BMW mai aveau câte două modele în Top 10 al SUV-urilor, segment care se afla la baza unei creșteri accelerate.

În ultimii ani vânzările Hyundai au crescut constant, iar marca se poziționează tot mai bine pe piață grație intuirii unor tendințe cu mult înainte ca acestea să devină importante în piața din Europa și din România. Așa se face că în zona SUV marca vine cu tot mai multe modele, iar gama de vehicule electrice și hibride se extinde de la un an la altul.

Cifrele de mai sus pot fi mai greu de înțeles pentru cei care nu studiază atent evoluțiile piețelor. Ei bine, în acest caz, ele arată cât de mult a crescut marca Hyundai, aproape necunoscută românilor în anii `90, în doar 30 de ani prin comparație cu celelalte branduri de pe piață, inclusiv cele europene foarte cunoscute.

Dacă în anul 2000, de exemplu, Hyundai reprezenta doar 0.72% din totalul mașinilor noi comercializate pe piața din România, după doar cinci ani, în 2005, cota de piață creștea la 1,87%, pentru ca, în 2015, să ajungă la 2,83%. Creșterea a continuat și chiar s-a amplificat în următorii ani, cota urcând la 3,97% în 2018 și chiar la 5,48% la finalul anului trecut. Pe lângă cifrele seci trebuie luat în calcul că, pe măsură ce unele branduri câștigă teren în privința cotei de piață, altele pierd.

La finalul primelor zece luni din acest an, partea Hyundai din piața de autoturisme noi a ajuns la 7,7%, marca ajungând să ocupe primul în clasamentul vânzărilor. Cele 7.478 unități vândute de Hyundai în perioada ianuarie – octombrie 2021 corespund, de asemenea, unei creșteri cu nu mai puțin de 31,3% față de intervalul similar din 2020, mult peste majorarea medie a pieței, de doar 0,7%.

La acest avans considerabil al mărcii au contribuit în primul rând modele precum SUV-ul compact Tucson, mașina de oraș i10 și compacta i30, dar și SUV-ul de mici dimensiuni Kona.

În acest context, viitorul arată cât se poate de bine pentru Hyundai. Pe lângă înnoirea unor modele din gamă, precum Tucson, Santa Fe sau i20, marca are în portofoliu sisteme hibride de propulsie pentru aproape întreaga gamă – mai puțin i10 și Elantra – și este foarte bine reprezentată în segmentul mașinilor electrice prin Ioniq, Kona și, mai nou, Ioniq 5. Acesta din urmă, considerat de mulți specialiști drept unul dintre cele mai bune vehicule electrice ale prezentului, asigură o autonomie de până la 480 km cu o singură încărcare a bateriei de 72,6 kW. Totodată, Ioniq 5 este unul dintre primele vehicule electrice din lume echipat cu infrastructura de 800 V care permite încărcarea bateriei de la o capacitate de 10% pana la 80% în doar 18 minute.

Pentru cei care preferă mașini sportive punând pe plan secund tendința „verde” a pieței auto, Hyundai are de asemenea o ofertă cât se poate de bogată, începând cu i20 N Perfomance, trecând prin i30 N Perfomance și încheind cu apreciatul i30 Fastback N Performance.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...