Cum vrea guvernul să schimbe sistemul de educaţie. Priorităţile anului 2016
Iată priorităţile strategice asumate de Ministerului Educaţiei în 2016:
Educaţia şi relevanţa ei pe piaţa muncii
Până în octombrie 2016 vom avea un sistem care va asigura trasabilitate între sistemul educaţional şi piaţa muncii, prin interconectarea datelor din educaţie cu cele de pe piaţa muncii (din evidenţa REVISAL, AJOFM şi ANAF).
Doctorate
Până în luna mai 2016 va fi implementată platforma de gestionare a doctoratelor.
Cadrul normativ şi instituţional privind acordarea şi retragerea titlului de doctor se va clarifica până la sfârşitul lunii ianuarie 2016. În acest sens, se va elabora un set coerent de propuneri de amendare a actelor normative în vigoare şi de recredibilizare a funcţionării sistemului de învăţământ superior din România, mai ales a studiilor universitare de doctorat.
Universităţi
Până în martie 2016, cuantumul alocat de către Minister pentru burse studenţeşti va creşte cu 20% şi se va reforma sistemul de acordare a acestora în colaborare cu reprezentanţii studenţilor.
Transparentizarea finanţării şi adoptarea metodologiei de finanţare a universităţilor de stat pentru 2016 se va face până în februarie.
Până în martie 2016 se vor debloca 175 de milioane de lei din soldul universităţilor pentru dezvoltare instituţională şi susţinerea autonomiei universitare a universităţilor.
Până în octombrie 2016 se va lansa un proiect strategic menit să ajute universităţile să atragă studenţi străini şi să îşi adapteze oferta curriculară la contextul global. Universităţile vor fi stimulate să-şi promoveze oferta educaţională pe portalul study in Romania.
Priorităţi în cercetare
Până în octombrie 2016 se va organiza o compeţiţie internaţională de urbanism şi dezvoltare teritorială pentru Laser Valley – Land of Lights asociat infrastructurii de cercetare ELI-NP, se va elabora un plan integrat de dezvoltare teritorială pentru creşterea impactului economic şi social al infrastructurilor paneuropene de cercetare din România.
Până în septembrie 2016, proiectul ELI-NP va primi finanţare de 396 de milioane de lei, bani de la buget.
Până în septembrie 2016, deducerea fiscală de 50% pentru activităţile de cercetare-dezvoltare va fi operaţională. Pentru a reduce incertitudinea firmelor privind costurile eligibile pentru această deducere fiscală, se va dezvolta registrului experţilor în certificarea activităţilor de cercetare.
Până în octombrie 2016, se alocă 47 de milioane de lei, bani de la buget, pentru repornirea activităţilor de la Institutul Cantacuzino.
În februarie 2016 se vor lansa competiţiile din Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2015-2020 (PN3), pentru care s-au alocat 285 milioane lei.
Proiectele din cadrul Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007-2013 vor fi finanţate cu 500 de milioane de lei până în octombrie 2016.
Până în septembrie 2016 se va elabora şi adopta Carta transparenţei şi accesului la infrastructurile şi rezultatele de cercetare cu finanţare publică. Acest document stabileşte drepturile şi obligaţiile legate de transparenţă ale beneficiarilor fondurilor publice de cercetare-dezvoltare.
Până în septembrie 2016 vom avea un sistem informaţional integrat al cercetării, care cuprinde registrul cercetătorilor, registrul infrastructurilor de cercetare, registrul rezultatelor de cercetare, registrul contractorilor şi registrul experţilor evaluatori. Acest sistem se construieşte în jurul unor platforme publice existente (cum ar fi aceasta) şi va fi promovat pe reţele sociale.
Gimnaziu
Planurile cadru şi curricula pentru gimnaziu vor fi adaptate la nevoile societăţii. Termenele asumate de Minister pentru atingerea acestui obiectiv sunt: iulie 2016 – dezvoltarea curriculei; septembrie 2016 – dezbaterea conţinutului curicular, inclusiv prin intermediul unor evenimente regionale cu cadre didactice şi elevi; octombrie 2016 – lansarea licitiaţiilor pentru manuale şcolare – în octombrie 2016.
Învăţământ dual
Până în iulie 2016 contractul de formare profesională în sistem dual va fi definit de către Ministerul Educaţiei în colaborare cu companiile care finanţează acum acest tip de şcoală profesională. De asemenea, se va adapta planul cadru şi curricula la nevoile pieţei forţei de muncă, în colaborare cu mediul privat, cu accent pe practică (şi nu pe dobândirea cunoştinţelor teoretice).
Până în martie 2016 se va adopta strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2015 – 2020.
Siguranţa şi reabilitarea şcolilor
Până în februarie 2016, toate şcolile din România vor fi evaluate dacă au toate avizele/aprobările ISU, şi vor fi stabilite planuri de rezolvare a deficienţelor semnalate.
Tot până în luna februarie 2016, se va stabili la nivel naţional împreună cu ISU un plan de exerciţii de prevenţie şi reacţie la situaţii de urgenţă care au loc în şcoli şi cămine studenţeşti.
Până în octombrie 2016 se vor reabilita unele dintre clădirile cu risc seismic în care se află şcoli, licee, facultăţi şi cămine studenteşti, cu 80 de milioane lei, bani de la buget.
Până în octombrie se vor reabilita 174 grădiniţe şi 67 şcoli cu 90 de milioane lei, bani de la buget.
Managementul şcolilor
Până în septembrie 2016 se va adopta prin Ordin al ministrului educaţiei metodologia pentru selectarea transparentă a părinţilor în consiliul de administraţie al şcolilor.
Până în martie 2016 se va adopta metodologia privind organizarea alegerilor pentru directorii de şcoli, care va asigura transparenţa procesului de alegere, cu scopul câştigării încrederii în managementul şcolilor.
Din aprilie până în octombrie se vor organiza concursurile pentru directorii de şcoli.
Până în aprilie 2016 se vor finaliza concursurile pentru inspectori generali şi inspectori generali adjuncţi.