Schimbare în cadrul conducerii Heineken România. Dan Robinson pleacă din funcția de Managing Director, în locul lui venind Thibaut Boidin

După un mandat de succes, desfășurat pe o perioadă de cinci ani, Dan Robinson (foto), Managing Director Heineken România, va prelua un nou rol în cadrul grupului, care va fi comunicat în perioada următoare. El va fi succedat de către Thibaut Boidin, care se alătură Heineken România din actuala poziție de Chief Transformation Officer pentru Regiunea Europa, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 14 aug. 2023, 17:21
Schimbare în cadrul conducerii Heineken România. Dan Robinson pleacă din funcția de Managing Director, în locul lui venind Thibaut Boidin

Thibaut va prelua noua funcțielîncepând cu data de 1 septembrie 2023. Pe perioada lunii septembrie, Dan Robinson și Thibaut Boidin vor colabora pentru a asigura o tranziția în noua funcție.

Dan Robinson s-a alăturat grupului Heineken N.V. în 2005 și a fost numit Managing Director al Heineken România în 2018. Pe parcursul mandatului său, compania a realizat progrese semnificative în materie de sustenabilitate, inovație și digitalizare. Robinson a deținut două mandate de președinte al Asociației Berarii României, conlucrând pentru a susține și consolida dezvoltarea durabilă a industriei berii în România.

Thibaut Boidin s-a alăturat Heineken Franța în 2017, unde a fost Deputy General Manager la France Boissons. În această funcție, a coordonat un efort de transformare ambițios al companiei și a generat creșterea businessului, îmbunătățind, totodată, nivelul de satisfacție al clienților. În octombrie 2020, Thibaut a fost numit în funcția de Transformation Director al Heineken Franța, unde a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea businessului. Ulterior, în septembrie 2021, Boidin ( foto mai jos) a fost numit Chief Transformation Officer în cadrul Heineken Europa și, în timpul mandatului său, a impulsionat dezvoltarea procesului de transformare a capabilităților în cadrul Regiunii Europa, coordonând programe importante și generând schimbări semnificative la nivelul businessului.

El va continua să dezvolte businessul din România, urmând să coordoneze strategia EverGreen în România, cu o abordare centrată pe consumatori și clienți, și acordând o atenție deosebită sustenabilității, digitalizării și dezvoltării angajaților companiei

Despre Heineken

Heineken este compania producătoare de bere cu cea mai extinsă prezență din lume. Recunoscut pentru brandul Heineken, grupul are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale și locale. Compania este prezentă la nivel mondial în peste 70 de țări și are peste 80.000 de angajați.

În România, compania deține un portofoliu divers de mărci de bere și cidru, majoritatea fiind produse în cele trei fabrici locale din Craiova, Ungheni și Miercurea Ciuc, și 1.100 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Leul s-a apreciat în raport cu euro
Leul s-a apreciat în raport cu euro
Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0963 lei, în creştere cu 0,43 bani (+0,08%) faţă de cotaţia......
Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
Peste 1,5 milioane de vizitatori, 30 de zile pline de evenimente şi zeci de concerte live este bilanţul celor trei târguri ...
Marvel pregătește o avalanșă de seriale în 2026
Marvel pregătește o avalanșă de seriale în 2026
În 2026 va avea loc un adevărat val de seriale Marvel - „Wonder Man", „Daredevil: Born Again" (Daredevil: Renaşterea) ...
Restricţii de circulaţie pe DN7 pentru vehiculele peste 7,5 t în perioada Anului Nou
Restricţii de circulaţie pe DN7 pentru vehiculele peste 7,5 t în perioada Anului Nou
Restricţii de tonaj pe DN7 au fost introduse în ultima zi a anului 2025 şi în primele două zile ale anului viitor, informează ...