Schimbări în ordinea mondială după invazia rusă – comentariu AFP

AFP consemnează câteva tendinţe: mondializarea s-a fisurat, iar Europa şi Rusia pot deveni sateliţi ai Chinei şi Statelor Unite. Războiul a acutizat şi alte conflicte, accelerând consolidarea marilor blocuri ale lumii, cu centrele la Washington şi Beijing.

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, aprecia în decembrie că „s-a trecut la o multipolaritate dezordonată, unde totul este o armă: energia, datele, infrastructurile, migraţiile”.

China, UE, SUA, Rusia, Turcia se bat pe tăcute pentru influenţă în Asia Centrală, Caucaz, Balcani, Africa sau regiunea indo-pacifică, prin finanţarea infrastructurilor şi prin acorduri comerciale, militare sau diplomatice.

Războiul din Ucraina a şubrezit şi mai mult edificiul ordinii existente, slăbind, de exemplu, influenţa rusă în fostele republici sovietice din Asia Centrală sau oferind mari deschideri diplomaţiei turce.

„Această recompunere haotică este reală, dar probabil tranzitorie”, apreciază Pierre Razoux, director de cercetare al Fundaţiei Mediteraneene pentru Studii Strategice (FMES). „Mecanic, sfârşitul războiului va aduce slăbirea şi uzura Rusiei şi a Europei, iar cele două mari câştigătoare din această situaţie ar putea fi foarte bine Statele Unite şi China”, explică el.

China, care estimează că va ajunge în 2049 cea mai mare putere mondială, se întreabă, ca şi SUA, cum să se raporteze la conflictul ucrainean. Beijingul susţine Moscova, dar încearcă să găsească modalităţi acceptabile pentru Occident, pentru a nu bloca relaţiile.

„China nu a început o distanţare. Dimpotrivă, şi-a consolidat apropierea” faţă de Rusia, observă Alice Ekman, analistă pentru Asia la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE), autoare a cărţii „Ultimul zbor către Beijing” despre ascensiunea chineză pe scena geopolitică.

Un raport al serviciilor secrete estoniene avertizează, de asemenea, că „ar fi o eroare să analizăm sprijinul redus al lui Xi (preşedintele chinez Xi Jinping – n. red.) pentru războiul lui Putin din Ucraina ca indiciu de distanţare”.

Desigur, susţinere nu înseamnă aliniere, iar Beijingul nu ajută Moscova la fel cum Washingtonul ajută Kievul, dar „trebuie să privim faptele: relaţia economică s-a întărit”, constată Ekman.

Rusia riscă totuşi să retrogradeze la rangul de putere vasală a Chinei. „Rusia nu este într-o poziţie de negociere cu China, care va lua ce vrea, însă nu va da Rusiei ce vrea aceasta” – arme sau anumite componente, este de părere Agathe Demarais, directoare pentru prognoze a Economist Intelligence Unit (EIU), unitatea de cercetare a publicaţiei The Economist.

Ekman subliniază că relaţiile ruso-chineze sunt „dezechilibrate”, însă adaugă: „nu cred că asta va fi de natură să limiteze apropierea”. „Convergenţa ideologică poate deveni mai importantă decât dezechilibrul economic”.

Razoux atrage atenţia că „pentru a evita vasalitatea economică şi strategică, în niciun caz militară (deoarece Rusia are un arsenal nuclear mult mai important – n. red. AFP), Kremlinul mizează până la capăt pe diversificarea relaţiilor geopolitice, economice şi strategice: Turcia, Orientul Mijlociu, Iranul, Africa”.

Uniunea Europeană se află la o răscruce: se va afirma ca un actor important, sau va juca un rol secundar care să scoată în evidenţă Washigntonul? „Europa nu se comportă prea rău, şi-a dovedit de la începutul războiului capacitatea de rezistenţă, de reacţie foarte rapidă, în sprijinul militar, pentru refugiaţi, prin reducerea dependenţei energetice”, insistă un participant la deciziile la cel mai înalt nivel de la Bruxelles în prima fază a conflictului. „A răspuns la nevoile actuale. Oare a pregătit şi viitorul şi locul pe care îl va ocupa pe scena mondială? Mai sunt multe de făcut”, adaugă sursa respectivă.

Demarais apreciază că aceasta este cea mai importantă întrebare. „Există clar două blocuri – unul american şi unul chinez plus aliaţii cu Rusia. Va deveni Uniunea Europeană al treilea bloc sau se va alinia cu americanii?”.

Europa şi SUA sprijină împreună Ucraina, iar europenii doresc „întărirea relaţiilor cu Statele Unite, însă îşi dau seama că într-o bună zi s-ar putea să rămână singuri pe durata a unul sau două mandate” politice americane, în caz de victorie în alegeri a unei tabere ultra-republicane izolaţioniste”, consideră Razoux.

UE, presată de ţările membre cele mai „atlantiste”, care nu văd altă opţiune de securitate decât protecţia americană prin NATO, şi lipsită de petrolul şi gazele ruseşti, va încerca să reducă dependenţele strategice de materii prime vitale, semiconductori şi produse alimentare, consemnate la summitul de la Versailles din martie 2020.

Cercetătorul francez Bruno Tertrais de la Fundaţia pentru Cercetări Strategice (FRS) vede un risc: europenii suferă de „tergiversare strategică” şi s-ar putea să nu reacţioneze decât când ajung cu spatele la zid. Însă Uniunea va încerca să participe la negocieri care să pună capăt războiului, deoarece „dacă nu stai la masă, înseamnă că eşti în meniu”; aşa cum rezuma la sfârşitul lui decembrie anul trecut preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pentru ziarul Le Monde, „nu vreau ca ziua de mâine să fie negociată doar de chinezi şi de turci”.

În 2009, preşedintele american Barack Obama anticipa că „relaţia între Statele Unite şi China va modela secolul 21”. El a deschis astfel calea către reorientarea SUA dinspre Vechiul Continent către Asia. Preşedintele rus Vladimir Putin şi războiul au atras însă din nou atenţia Casei Albe, o „abatere a atenţiei strategice” potrivit lui Tertrais.

Generalul Bertrand Toujouse, comandantul forţelor terestre franceze, merge chiar mai departe, arătând că „Rusia încetineşte acum acest viraj american către China. Pentru Statele Unite, subiectul european trebuie rezolvat destul de rapid”.

Preşedintele SUA, Joe Biden, are aşadar de făcut faţă „unei probe de echilibristică”, afirmă cercetătoarea Giovanna De Maio de la Universitatea George Washington. Ea subliniază că în America sunt „voci tot mai puternice” care „cer rezolvarea cât mai rapidă a conflictului”, precum şi „rezistenţe în Partidul Republican” faţă de furnizarea de echipamente pentru Ucraina.

Pe de altă parte, războiul din Ucraina este pentru Statele Unite o ocazie de pregătire pentru un posibil conflict cu China legat de Taiwan, aşa cum reamintea recent în Financial Times generalul James Bierman, comandantul forţelor americane din Japonia. Din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, „ne-am pregătit pentru un conflict viitor: instruirea ucrainenilor, poziţionarea din timp a unor stocuri, identificarea unor puncte de sprijin. Numim asta configurarea teatrului. Şi facem asta în prezent în Japonia, în Filipine şi în alte locuri”.

Aliaţii Ucrainei, în primul rând SUA şi Europa, nu doar că au trimis arme Ucrainei, ci au recurs şi la instrumentele lor preferate împotriva Rusiei: sancţiunile economice. Acestea au rolul de a „acoperi golul din spaţiul diplomatic între declaraţiile fără efecte şi intervenţiile militare potenţial letale”, după cum scria Demarais într-o carte.

De exemplu, în domeniul energetic, unde Rusia este un actor important, sancţiunile cum ar fi plafonarea preţului pentru ţiţeiul rusesc, decisă de G7 şi UE, au adus „sfârşitul pieţei mondiale”, a declarat agenţiei France Presse directorul general al concernului de talie mondială Total Energies, Patrick Pouyanne. „Ce mai înseamnă noţiunea de preţ mondial al petrolului odată ce s-a decis instituirea unor plafoane, iar cele două mari pieţe de achiziţii, China şi India (care nu aplică sancţiunile – n. red. AFP) pot cumpăra de la ruşi la alte preţuri decât ceilalţi? Asta este o mare noutate şi o vom resimţi în 2023”, spune el.

La restricţiile de comercializare a anumitor produse ruseşti se adaugă şi alte lovituri pentru comerţul mondial. Unele sunt intenţionate, cum ar fi interdicţia de export al anumitor semiconductori americani către China sau suspendarea exporturilor de grâu din India. Altele sunt neprevăzute, cum ar fi perturbarea lanţurilor de aprovizionare legată de pandemia de coronavirus.

„Tendinţa de fragmentare a lumii este anterioară războiului, dar a avut loc un şoc dublu, pandemie, apoi război, care a accelerat-o”, rezumă Demarais.

În întreaga lume, au crescut costurile pentru trei nevoi fundamentale ale oamenilor: hrană, încălzire, iluminat. Forumul Economic Mondial (WEF) a observat că „criza costului vieţii este deja în bună măsură prezentă”, deşi tendinţa se prefigura dinaintea pandemiei.

Unele guverne încearcă să limiteze aceste efecte, dar „anul 2022 a fost marcat de un val fără precedent de manifestaţii pentru capacitatea de acces la bunurile şi serviciile de bază”, care s-au extins de multe ori la proteste împotriva autorităţilor, după cum consemnează cercetătorii Naomi Hossain şi Jeffrey Hallock într-un studiu al fundaţiei Friedriech Ebert, instituţie legată de Partidul Social Democrat (SPD) din Germania.

În acest context, unele zone geografice sunt mai vulnerabile: ţările din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, mari importatoare de alimente. Cele mai sărace dintre acestea dispun de posibilităţi reduse de manevre financiare.