Schimbări legislative în legătură cu vânzarea porcilor de Crăciun
Tăierea și comercializarea porcilor în perioada sărbătorilor de Crăciun sunt reglementate anul acesta de noi acte normatice care permit creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora, potrivit unui anunț al ANSVSA.
Sunt însă unele condiții.
Astfel, pentru a putea vinde porcul crescut în gospodărie, fermierul trebuie să obțină de la un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA județene o fișă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv, potrivit modificărilor Ordinului nr. 130/2023 , care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023.
Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mișcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului pestei orcine africane ( PPA).
De asemenea, pentru a putea fi vânduți, porcii sacrificați trebuie să fi fost identificați și înregistrați în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA.
Totodată, fermierii trebuie să respecte Ordinul comun nr. 132/418/2023, emis împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care stabilește condițiile și cerințele de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine.
„ANSVSA reamintește tuturor deținătorilor de exploatații noncomerciale de porcine importanța respectării normelor de biosecuritate și a regulamentelor în vigoare, în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine și a altor riscuri asociate”, transmite instituția potrivit căreia românii își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.