Schimbări majore pentru românii cu datorii: executări silite doar după ce sunt oferite amânări de plăți, refinanțări sau rescadențări. ANPC angajează o armată de oameni să stea cu ochii pe recuperatori

Administratorii de credite cumpărate de la bănci sau alte entități, mai cunoscuți pentru români sub titulatura de firme de recuperare, vor avea obligații mult mai stricte în relația cu debitorii. Mai mult, pentru prima dată ei vor trebui să fie autorizați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), în cazul în care sunt entități înregistrate în România. Pentru firmele înregistrate în alte țări din Uniunea Europeană, același ANPC va avea atribuții de verificare privind existența unei autorizații emise în țara de origine.
Şerban Buşcu - mar, 21 nov. 2023, 22:11
Schimbări majore pentru românii cu datorii: executări silite doar după ce sunt oferite amânări de plăți, refinanțări sau rescadențări. ANPC angajează o armată de oameni să stea cu ochii pe recuperatori

Vești mari pentru românii restanțieri care au ajuns sau vor ajunge pe mâna recuperatorilor de credite. Pare că apun vremurile în care firmele specializate hărțuiau debitorii și îi executau silit oricând și în orice condiții, după ce le cumpărau datoriile către bănci la cotații de maximum 10% din valoarea creanței.

Administratorii de credite cumpărate de la bănci și alte entități, așa cum sunt denumiți din punct de vedere tehnic, vor trebui să fi autorizați de ANPC, dacă sunt entități înregistrate în România, sau de organizațiile cu atribuții specifice din țara de origine, în cazul în care sunt firme de recuperare înregistrate în alte țări UE. În cazul celei de-a doua categorii, ANPC va avea posibilitatea și chiar atribuția să verifice în țara de origine situația respectivului administrator. De menționat că în România activează mai multe firme de recuperare înregistrate în afara țării, printre cele mai mari de pe piață fiind societăți din Polonia.

În acest sens, arată un proiect de Ordonanță de Urgență postat de Ministerul Economiei, ANPC va înființa un departament dedicat și va putea angaja până la 200 de oameni care să se ocupe cu autorizarea și verificarea administratorilor de credite. OUG va intra în vigoare de la 30 decembrie 2023, dacă va fi adoptat de Guvern, lucru care cel mai probabil se va întâmpla.

Inițiativa legislativă a fost practic impusă de la nivel european, fiind parte din transpunerea unei Directive în legislația locală. „Propunerea creează un set comun de norme pe care administratorii de credite trebuie să îl respecte pentru a acționa în Uniunea Europeană. Propunerea stabilește standarde comune pentru a asigura comportamentul adecvat al acestora și supravegherea adecvată a acestora în întreaga Uniune, permițând totodată o mai mare concurență între administratorii de credite ca urmare a procesului de armonizare a accesului pe piață în toate statele membre. Acest lucru va reduce costurile de intrare pentru potențialii cumpărători de credite, prin mărirea accesibilității administrării creditelor și prin reducerea costurilor acesteia. Existența unui număr mai mare de cumpărători pe piață facilitează apariția unor piețe mai competitive”, arată, printre altele, Nota de Fundamentare a proiectului de OUG.

Potrivit datelor BNR, la nivelul lunii septembrie, rata creditelor neperformante se apropia de 2,7% în sistemul bancar. Numărul debitorilor cu restanțe depășea 234.000 în cazul băncilor și  aproximativ 30.000 în cazul IFN.

 

Impuneri explicite: Mai multe șanse pentru debitori înainte de executarea silită

Dacă în prezent firmele de recuperare pot trece destul de ușor la exeutarea silită a debitorului și pot apela la metode care uneori sunt vecine cu hărțuirea, după intrarea în vigoare a noii legislații lucrurile se vor schimba, mai ales dacă noua structură dedicată din ANPC își va face treaba.

Ordonanța de Urgență conține și prevederi referitoare la condițiile pe care cumpărătorii de credite și administratorii de credite trebuie sa le respecte în interacțiunile lor cu debitorii:

– să acționeze cu bună-credință, în mod echitabil și cu profesionalism;

– să le ofere debitorilor informații care să nu fie înșelătoare, neclare sau false;

– să respecte și să protejeze informațiile personale și dreptul la viață privată al debitorilor;

– să nu hărțuiască, constrângă sau influențeze în mod nejustificat debitorii;

– să furnizeze debitorului informații după transferul drepturilor unui creditor și înainte de prima colectare a datoriilor, sau ori de câte ori debitorul cere acest lucru, cu privire la cesiune, administratorul de credite, furnizorul de servicii de administrare a creditelor, sumele datorate, numele, adresa și datele de contact ale autorităților competente.

 

Iată principalele impuneri care vizează administratorii de credite, a căror nerespectare poate aduce amenzi între 10.000 și 80.000 de lei:

Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită.

Astfel de măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare țin seama, printre alte elemente, de situația consumatorului și constau în următoarele:

a) refinanțarea totală sau parțială a contractului de credit;

b) modificarea termenelor și condițiilor existente ale unui contract de credit, care include: (i) prelungirea duratei contractului de credit; (ii) modificarea tipului de contract de credit; (iii) amânarea plății tuturor sau a unei părți a ratelor de credit pentru o anumită perioadă; (iv) schimbarea ratei dobânzii; (V) oferirea unei perioade fără plăți ; (vi) plăți parțiale; (vii) conversii monetare; (viii) iertarea parțială de datorie și consolidarea datoriilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...