Schimbări mari în organizarea Ministerului Agriculturii. Circa 10 instituții subordonate vor fi reorganizate total și peste 300 de funcții de conducere vor fi desființate (Video)
Acesta a precizat că după reorganizare peste 1.700 de oameni vor primi un salariu mai mare, deoarece salariul lor de bază este mai mic faţă de cel existent în alte instituţii.
„Vreau să vă transmit un singur lucru: acelor sute de oameni care se îngrijorează, în perioada următoare, după reorganizare, le va creşte salariul. (…) Atunci când reorganizezi instituţii care au un salariu de bază mai mic faţă de alte instituţii care au un salariu de bază mai mare, trebuie să îi duci la nivelul maxim în plată. Bineînţeles că în jur de 1.700 de oameni prin această reorganizare vor primi un salariu mai mare. Mai mult de atât, eficientizăm instituţiile publice şi în perioada următoare Ministerul Agriculturii lansează foarte multe proiecte de ordinul miliardelor de euro. Normal că ne dorim ca fermierii români să nu mai fie plimbaţi de la o instituţie la alta pentru accesarea acestor fonduri europene”, a spus ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern.
În ceea ce priveşte instituţiile din subordine care vor fi reorganizate, şeful MADR a transmis că acestea nu vor fi desfiinţate ci comasate. „Nu se vor desfiinţa instituţii, se vor comasa: ADS (Agenţia Domeniilor Statului n.r), ANF (Autoritatea Naţională Fitosanitară), ANZ (Agenţia Naţională pentru Zootehnie). Sunt foarte multe instituţii, în jur de 10 instituţii, care vor intra în reorganizarea totală a Ministerului Agriculturii”, a adăugat el.
Întrebat dacă vor fi şefi care îşi vor pierde locurile de muncă, Barbu a subliniat că prin această reorganizare „se vor desfiinţa 300 de funcţii de conducere, iar economia la bugetul de stat va fi de aproape 10 milioane de euro”.