Schimbările climatice reduc recolta de hamei, susţin cercetătorii

Schimbările climatice îi vor afecta din ce în ce mai mult, în următorii ani, pe cultivatorii de hamei din marile regiuni europene producătoare ale acestei plante întrebuinţate la fabricarea berii, conform unui studiu, transmite miercuri DPA.
AGERPRES - mie, 11 oct. 2023, 14:24
Schimbările climatice reduc recolta de hamei, susţin cercetătorii

Atât cantitatea de hamei recoltată, cât şi conţinutul de acid alfa al acesteia, deosebit de important pentru gustul amar al berii, vor fi reduse în mod semnificativ, scrie Agerpres.

Echipa internaţională care a realizat studiul, publicat marţi în jurnalul ştiinţific Nature Communications, a recomandat adoptarea unor „măsuri imediate pentru adaptare” şi luarea în considerare a extinderii zonelor necesare pentru cultivare.

Printre cele cinci zone de cultivare studiate se numără trei oraşe din sudul Germaniei, precum şi două regiuni din Republica Cehă, respectiv Slovenia.

Cercetătorii se aşteaptă la o cantitate cu o treime mai redusă de acid alfa pe hectar de suprafaţă cultivată, din 2021 până în 2050, în comparaţie cu perioada 1989-2018.

În Hallertau, Germania – cea mai importantă zonă pentru cultivarea hameiului din Europa – se preconizează că nivelurile de acid vor scădea cu aproape 40%.

Echipa de cercetare condusă de Martin Mozny de la Academia de Ştiinţe din Brno, Republica Cehă, a declarat că au fost deja observate reduceri semnificative la recoltele recente.

Cercetătorii atribuie această situaţie în special creşterii temperaturilor şi nivelului mai redus de precipitaţii.

Deşi studiul a fost criticat parţial de specialişti locali în cultivarea hameiului, unii au observat o schimbare în ceea ce priveşte conţinutul de acid alfa.

„Acest lucru este în conformitate cu experienţa noastră personală”, a declarat Erich Lehmair de la Asociaţia Cultivatorilor Germani de Hamei (HVG Germania).

Thomas Raiser, directorul general al celui mai mare comerciant de hamei din lume, BarthHaas, crede cu fermitate că noile soiuri şi metode de cultivare vor face posibilă menţinerea competitivităţii în cultivarea hameiului în sudul Germaniei, notează DPA.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...