Schimburile comerciale dintre Bulgaria şi România se ridică la aproximativ patru miliarde de euro

Camera de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română organizează luni şi marţi la Ruse o serie de evenimente destinate promovării schimburilor comerciale şi contactelor economice între Bulgaria şi România, informează BTA.
Economica.net - lun, 29 mai 2017, 17:15
Schimburile comerciale dintre Bulgaria şi România se ridică la aproximativ patru miliarde de euro

Printre subiectele abordate se numără eliminarea barierelor şi obstacolelor pentru transportul de bunuri peste Dunăre precum şi posibilităţile pentru vânzarea de produse alimentare din Bulgaria prin intermediul lanţurilor de magazine din Bulgaria.

Potrivit datelor furnizate de Ambasada României în Bulgaria, în 2016 schimburile comerciale bilaterale s-au cifrat la 3,940 miliarde euro, în creştere faţă de 3,680 miliarde euro în 2015. ‘Schimburile comerciale bilaterale cresc constant iar Bulgaria înregistrează un surplus’, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română, Eleonora Ivanova.

Bulgaria exportă în România în principal în principal maşini, aparatură şi echipamente electrice, alimente şi produse chimice. Ivanova a apreciat că prezenţa produselor alimentare din Bulgaria pe rafturile magazinelor din România este neglijabilă fiind limitată în mare parte la produse congelate şi nuci. ‘Exporturile de peşte şi produse din peşte s-a dublat comparativ cu anul trecut, ceea ce înseamnă că există potenţial în acest domeniu, precum şi pe segmentul dulciurilor şi conservelor’, a explicat Ivanova.

Pe de altă parte, importurile Bulgariei din România constau în principal în produse minerale, metale, maşini, aparatură şi echipamente electrice.

‘Există mai multe companii din Bulgaria care vor să îşi exporte produsele în România dar acest lucru este foarte dificil din cauza lanţurilor de distribuţie care controlează aproximativ 60% din cifra de afaceri şi pentru anumite produse procentul ajunge la 80%’, a subliniat Ivanova.

Mai multe soluţii posibile pentru demararea unor afaceri cu lanţurile de magazine vor fi propuse la reuniunea de la Ruse şi de asemenea vor fi discutate şi oportunităţi de cooperare sub umbrela Camerei de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română pentru creşterea vânzărilor în România.

Te-ar mai putea interesa și
Papa Francisc, decorat cu medalia prezidenţială a libertăţii de Joe Biden
Papa Francisc, decorat cu medalia prezidenţială a libertăţii de Joe Biden
Preşedintele american Joe Biden l-a decorat pe Papa Francisc cu medalia prezidenţială a libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă din SUA....
Report de peste 1,58 milioane de euro la Loto 6/49
Report de peste 1,58 milioane de euro la Loto 6/49
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 12 ianuarie, după ce ...
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de duminică, nu ...
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croaţii votează duminică pentru a-şi alege preşedintele, într-un al doilea tur de scrutin care se anticipează că ...