Schneider vrea să vândă divizia de senzori personalizaţi, pentru 900 milioane de dolari
Conform publicaţiei franceze, Schneider Electric este în negocieri exclusive cu fondurile Carlyle şi PAI Partners privind vânzarea diviziei de senzori personalizaţi, în care va păstra o participaţie de 30%.
Reprezentanţii Carlyle şi PAI Partners nu au comentat informaţiile.
Schneider Electric este o companie internaţională specializată în distribuţia energiei electrice, a aplicaţiilor industriale de automatizare şi control, automatizarea şi securitatea clădirilor, servicii de alimentare pentru consumatori vitali şi sisteme de răcire. Compania are peste 140.000 de angajaţi la nivel global şi operaţiuni în mai mult de 100 de ţări, inclusiv în România.