Scholz avertizează Iranul şi Hezbollah să nu intervină în conflictul dintre Israel şi Hamas
„Împreună cu aliaţii noştri, noi, guvernul german, facem tot posibilul pentru a ne asigura că acest conflict nu va escalada”, a declarat Scholz, marţi la Berlin, înainte de plecarea sa în Israel, scrie Agerpres.
„Încă o dată, avertizez în mod expres Hezbollah şi Iranul să nu intervină în conflict”, a mai spus el.
Scholz este primul şef de guvern care vizitează Israelul după atacul devastator al grupării Hamas pe 7 octombrie. El urmează să se întâlnească cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la Tel Aviv, înainte de a merge în Egipt pentru a se întâlni cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi.
Olaf Scholz s-a întâlnit marţi dimineaţă, la Berlin, cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.
Cele două ţări au ca obiectiv să prevină o conflagraţie în regiune, a mai spus Scholz.
La rândul său, regele Iordaniei a subliniat importanţa livrării de ajutor umanitar pentru a atenua suferinţa populaţiei civile de ambele părţi.