Scholz despre livrările de tancuri Leopard Ucrainei: Germania nu va face aceasta de una singură

Cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat luni că este în continuare convins de necesitatea unei coordonări cu aliaţii în privinţa livrărilor de arme pentru Ucraina, în timp ce presiunea se accentuează asupra Berlinului pentru a trimite tancuri de asalt Leopard 2 Kievului, potrivit Reuters.
AGERPRES - mar, 10 ian. 2023, 09:55
Scholz despre livrările de tancuri Leopard Ucrainei: Germania nu va face aceasta de una singură

Germania a anunţat săptămâna trecută că va furniza Ucrainei vehicule de infanterie de tip Marder pentru a ajuta la respingerea forţelor ruse. Acest anunţ a fost făcut în aceeaşi zi în care SUA au promis să trimită Kievului vehicule de luptă Bradley şi la o zi după un anunţ similar din partea Franţei.

Scholz, care a subliniat adeseori importanţa de a nu escalada conflictul din Ucraina sau de a da Rusiei un motiv să o considere parte în război, a afirmat că aliaţii occidentali au cheltuit ‘mult timp pregătind, discutând şi organizând aceasta’.

Kievul cere blindate mai grele precum Leopard, ceea ce ar reprezenta un progres semnificativ în ceea ce priveşte sprijinul occidental acordat Ucrainei.

‘Germania nu va face aceasta de una singură’, a reafirmat luni Scholz în cadrul unui eveniment al partidului său social-democrat (SPD, de centru-stânga) pentru a da startul campaniei electorale în vederea alegerilor locale la Berlin.

‘Germania va rămâne întotdeauna unită cu prietenii şi aliaţii săi …Orice altceva ar fi iresponsabil într-o astfel de situaţie periculoasă’, a spus cancelarul german.

Devenită unul dintre principalii susţinători militari ai Ucrainei de la lansarea invaziei ruse în februarie trecut, Germania a pus capăt unui tabu înrădăcinat în istoria sa sângeroasă din secolul al XX-lea privind trimiterea de arme în zonele de conflict.

Cu toate acestea, criticii afirmă că Scholz şi partidul său SPD (de guvernământ) sunt prea lenţi, aşteptând ca aliaţii să acţioneze primii, în loc să îşi asume responsabilitatea ca Germania să fie puterea occidentală cea mai apropiată de Ucraina.

Ceilalţi doi parteneri de coaliţie ai SPD – Verzii şi Partidul Liber Democrat (FDP) – au fost mai vocali în apelurile lor privind intensificarea sprijinului militar acordat Ucrainei.

Germania nu poate exclude livrarea de tancuri Leopard, blindate de luptă mai grele decât Marder pentru a sprijini forţele militare ucrainene în viitor, a declarat ministrul economiei Robert Habeck, din partea Verzilor, pentru postul german de televiziune ARD în weekend.

Marea Britanie ia în considerare trimiterea de tancuri Challenger 2 Ucrainei – blindatul principal de luptă al armatei britanice – a transmis luni Sky News, citând surse anonime.

Te-ar mai putea interesa și
Rovinieta ar urma să se scumpească, până la 250 de lei pe an pentru un autoturism – surse
Rovinieta ar urma să se scumpească, până la 250 de lei pe an pentru un autoturism – surse
Majorarea taxei de utilizare a infrastructurii rutiere este una dintre măsurile cu care toate cele patru partide au fost de acord, potrivit unor surse politice....
Răsturnare de situație în discuțiile pe măsurile fiscale. Toate partidele ar fi de acord cu controversata taxă pe tranzacțiile bancare
Răsturnare de situație în discuțiile pe măsurile fiscale. Toate partidele ar fi de acord cu controversata taxă pe tranzacțiile ...
Toate cele patru partide care negociază formarea unui nou Guvern în paralel cu măsuri de redresare fiscală sunt de acord ...
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh. Din nou
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen – constructor
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen ...
Constructorul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești estimează că în august va începe lucrările ...