Scholz: Războiul lui Putin nu este doar împotriva Ucrainei, ci a valorilor democraţiei occidentale în general
„Am decis să fim alături de victima războiului de agresiune”, a spus Scholz în cadrul unui discurs la o Conferinţă a catolicilor germani în oraşul Stuttgart din sud-vestul ţării.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să scape cu „războiul său cinic şi inuman”, a declarat el.
Războiul nu este îndreptat doar împotriva Ucrainei, ci şi împotriva valorilor democraţiei occidentale în general, a mai afirmat cancelarul german.
„Războiul lui Putin este îndreptat împotriva unei ordini a păcii care a rezultat din angajamentul ‘niciodată’ după două războaie mondiale devastatoare. El vrea să se revină la legea celui mai puternic”, a declarat Scholz.
Nu trebuie permis în niciun fel ca acest lucru să se întâmple, a adăugat el.