Schulz: CE merită nota 3 pentru managementul crizei din zona euro

Economica.net
23 05. 2013
schultz_92471900_12797800

„Dacă managementul crizei zonei euro ar fi evaluat de la 1 la 10, nu ar primi mai mult de 3 în opinia mea”, a spus Schulz.

Eurostat a anunţat recent că economia zonei euro s-a contractat pentru al şaselea trimestru consecutiv în primele trei luni ale acestui an, punând noi presiuni pe oficialii UE să găsească soluţii la criză.

Schulz a criticat, de asemenea, politica cancelarului german Angela Merkel de promovare a austerităţii dure ca răspuns la problemele zonei euro.

„Angela Merkel şi guvernul german au un anumit mesaj politic, care în Europa se numeşte austeritate. Eu îi spun tăierea bugetelor de cheltuieli publice fără a lua în calcul creşterea (economică, n.r.)”, a afirmat parlamentarul european.

Schulz a adăugat că poziţia cancelarului Merkel nu se va schimba înaintea alegerilor federale din Germania, programate în septembrie, dar a avertizat că cea mai mare economie a Europei nu va scăpa de impactul unei înrăutăţiri a crizei din zona euro.