Schulz, pe platforma de la Măgurele: E un progres enorm nu numai pentru România, dar şi pentru UE

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a vizitat vineri platforma de la Măgurele, unde au fost demarate lucrările pentru realizarea celui mai important proiect de cercetare din România - ELI-NP (laserul de mare putere).
Economica.net - sâm, 26 apr. 2014, 10:49
Schulz, pe platforma de la Măgurele: E un progres enorm nu numai pentru România, dar şi pentru UE

Martin Schulz a fost însoţit de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

‘Sunt profund impresionat de acest loc unic, de standardul înalt. (…) Ceea ce am văzut aici m-a impresionat mult. Vă felicit pentru ce aţi făcut. Este un exemplu de colaborare în UE pentru cercetare de înaltă clasă, care duce la dezvoltare europeană şi investiţii. E un progres enorm nu numai pentru România, dar şi pentru UE, care a investit mulţi bani în acest loc. Ca să fiu onest trebuie să spun că nu am înţeles tot ceea ce mi-aţi explicat. Am încercat, dar ceea ce este aici e un exemplu real de cooperare naţională şi europeană, administrată de la nivel politic, prin care s-a construit cadrul pentru cercetare de înaltă calitate, un exemplu de dezvoltare pentru viitor’, a afirmat Martin Schulz.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, i-a mulţumit preşedintelui PE pentru că a contribuit semnificativ la existenţa proiectului european ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics) în România.

‘Fără sprijinul domniei sale acordat în PE proiectul nu ar fi fost aprobat şi finanţat. Este cea mai mare investiţie românească şi europeană în cercetare şi sunt convins că de aici vom avea în scurt timp un premiu Nobel în România. O investiţie foarte mare care se adaugă investiţiilor făcute în acest an. (…) Am reuşit în ultimele 15 luni să investim aproape un miliard de euro în cercetare, în infrastructură, în universităţi, în institute, în companii, în special în cercetare aplicată. Aici la Măgurele cercetarea aplicată se va adăuga în viitor cercetării fundamentale care se desfăşoară’, a spus Costoiu. El şi-a exprimat convingerea că în mai 2015 construcţia va fi finalizată, aşa cum este prevăzut în grafic, şi se va începe montarea echipamentelor.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful MBDA îndeamnă la suveranitate în producția de arme: ”Avem tot ce ne trebuie în Europa”. Anunță investiții de miliarde și recrutări masive
Șeful MBDA îndeamnă la suveranitate în producția de arme: ”Avem tot ce ne trebuie în Europa”. Anunță investiții ...
Eric Béranger, CEO-ul MBDA, cel mai mare producător de rachete din Europa, îndeamnă la întărirea industriei proprii de apărare a continentului, pe fondul tensiunilor transatlantice și al......
ANCOM: Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităţilor ilegale şi dăunătoare din mediul online
ANCOM: Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităţilor ilegale şi dăunătoare ...
Regulamentul privind serviciile digitale are ca principal obiectiv prevenirea activităţilor ilegale şi dăunătoare din ...
BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică din România (Video)
BCR a lansat prima bancă mobilă 100% electrică din România (Video)
Banca Comercială Română (BCR) lansează prima bancă mobilă, 100% electrică, organizată sub forma unui camion modular ...
Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş. Proiectul este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate
Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş. Proiectul este în grafic, cu cele ...
Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs ...