Schulz: Spionarea instituţiilor europene ar fi „o lovitură grea pentru relaţiile UE-SUA”

Informaţiile potrivit cărora Statele Unite au spionat instituţiile europene, dacă se confirmă, vor reprezenta "o lovitură teribilă" pentru relaţiile dintre UE şi Washington, a apreciat luni preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 05:26
Schulz: Spionarea instituţiilor europene ar fi

Schulz a declarat că a fost „profund şocat” de aceste dezvăluiri, în discursul său, la sesiunea de deschidere a Parlamentului European de la Strasbourg.

„Dacă aceste aserţiuni vor fi confirmate, aceasta va însemna că situaţia este extrem de serioasă” şi ele vor reprezenta „o lovitură teribilă pentru relaţiile dintre UniuneaEuropeană şi Statele Unite”, a avertizat preşedintele social-democrat al Parlamentului European, care a menţionat în decursul ultimelor zile un posibil „imens scandal”.

„Parlamentul European nu trebuie să fie tratat precum un duşman”, a adăugat Schulz, evocând informaţiile potrivit cărora au fost instalate microfoane în Biroul de Informare al Parlamentului European de la Washington.

„Eu înţeleg perfect că trebuie să fie luate măsuri în lupta împotriva terorismului, sunt necesare şi activităţi de informare, dar eu nu am sentimentul că instituţiile europene au intenţia de a pregăti atentate teroriste, de aceea eu consider că acest mod de a acţiona este complet intolerabil”, a declarat preşedintele Parlamentului European.

Schulz a anunţat că a avut o „întâlnire cu ambasadorul american la Uniunea Europeană” şi i-a „cerut ca în mod cât mai rapid şi cât mai complet posibil, să ofere toate explicaţiile necesare”.

Te-ar mai putea interesa și
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite pe fondul sancţiunilor financiare impuse de Guvernul britanic din......
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...