CAMPANIE: UNDE-ŢI DAI COPILUL LA ŞCOALĂ. Ghidul şcolilor din sectoarele 2 şi 3 din Capitală
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, până în prezent, în Capitală, ar fi aproximativ 5.600 de copii născuţi în 2005 şi circa 12.700 născuţi în 2006, care vor face clasa pregătitoare, precum şi peste 5.000 de copii născuţi între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006 care pot opta să rămână încă un an în grupa mare sau să intre în clasa pregătitoare.
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se face după o evaluare obligatorie a preşcolarilor, programată în perioada 20-29 februarie. VEZI unităţile din Bucureşti unde se face evaluarea copiilor
După finalizarea programului de evaluare începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I în şcolile de circumscripţie. Această etapă are loc în perioada 5-16 martie. Listele copiilor înmatriculaţi în prima etapă vor fi afişate în 19 martie.
Părinţii din Capitală care vor să ştie care este şcoala de care aparţin, în vederea înscrierii copiilor, pot afla acest lucru de pe site-ul Inspectoratului Şcolar www.ismb.edu.ro. În cazul în care adresa la care locuiesc nu se regăseşte pe site, părinţii trebuie să anunţe Inspectoratul Şcolar.
Redactorii RTV.NET au încercat să întocmească o un mini-ghid, care nu este exhaustiv, pe criteriul cererii la înscrierile de la un an la altul, încercând să păstreze, totodată, o balanţă între şcoli râvnite şi şcoli de cartier. Astfel, în fiecare zi vă vom prezenta câteva dintre opţiunile pe care le aveţi în sectorul dumneavoastră, cu avantaje şi dezavantaje. De ce este mai bine să-ţi dai copilul la o şcoală de renume, decât la şcoala de circumscripţie?
1. Şcoala Centrală din sectorul 2
Şcoala Centrală este situată în apropierea Parcului Ioanid din centrul Capitalei, având o curte interioară spaţioasă şi plină de verdeaţă şi funcţionează într-o clădire monument de arhitectură.
„Este o şcoala unică în Bucureşti, în sensul că şcolarizează din clasa I până în clasa a XII-a. Anul acesta şcolar vom avea patru clase I şi estimăm noi, două clase pregătitoare„, a declarat pentru RTV.NET, directoarea şcolii, Noricica Maria Cojescu.
Toate profesoarele care pregătesc elevii din învăţământul primar sunt titulare ale şcolii. Elevii Şcolii Centrale au performanţe la nivel internaţional
Elevii înscrişi la acestă şcoală studiază limba franceză din clasa I, urmând ca din clasa a V-a, să înveţe intensiv limba franceză. „Şcoala noastră are un rol important în promovarea învăţământului bilingv francofon. Elevii noştri au, încă din clasa I, cursuri de limba franceză”, a completat directoarea şcolii.
Şcoala Centrală este o instituţie de învăţământ prestigioasă prin rezultatele absolvenţilor ei. În anul şcolar 2011-2012, singurul absolvent de opt clase care a avut media generală 10 a fost elevul acestei reputate şcoli.
„Copiii au performante, sunt talentaţi. Elevii au rezultate foarte bune la concursurile de limba şi literatura română, matematică şi franceză. Performanţele elevilor sunt de nivel internaţional. Un elev de clasa a IV-a a obţinut punctaj maxim la concursul de limbă şi civilizaţie franceză Cangurul francofon”, a mai spus Noricica Maria Cojescu.
Profesorii Şcolii Centrale pun accent şi pe activităţile artistice. Elevii merg la cursuri de dans şi muzică, participă la concursuri de gen, unde obţin rezultate remarcabile. Cei mai talentaţi copii fac parte din corul şcolii, Miniton, pregătit de profesoara Mirela Marinescu.
Şcoala Centrală, renovată prin programul BEI
Şcoala se mândreşte cu laboratoare noi, bine dotate. Există laboratoare de informatică, biologie, fizică, chimie şi două cabinete de limba franceză. Sălile au fost renovate prin programul BEI şi sunt aproape gata de funcţionare.
Tot prin programzul BEI, şcoala trebuia să beneficieze de o sală de sport, însă lucrările de construcţie au fost suspendate în justiţie. Există totuşi o sală de gimnastică, iar în curtea şcolii este amenajat un teren de sport.
De asemenea, unitatea de învăţământ are seminternat şi este în pregătire un program afterschool. „Foarte mulţi copii rămân la seminternat. După cursuri, copiii iau masa la cantina şcolii şi rămân sub supravegherea profesoarelor cu care îşi fac temele şi desfăşoară diverse activitati recreative”, a mai spus directoarea şcolii. Singura cheltuială pe care trebuie să o facă părinţii este cu masa de la cantină care costă 9 lei pe zi.
Tot prin programul BEI, şcoala are acum un cabinet de medicină generală şi unul stomatologic, ambele cu medic şi asistent medical.
2. Şcoala cu clasele I-VIII nr. 196 „Federico Garcia Lorca”, sectorul 3
Şcoala nr. 196 „Federico Garcia Lorca” este situată în sectorul 3. Potrivit declaraţiilor directoarei şcolii, unitatea de învăţământ nu este una de prim nivel, iar elevii de aici nu excelează la concursurile şcolare la care participă. „Copii participă al olimpiade, însă nu se califică la nivel naţional. Sunt totuşi nişte copii buni, implicaţi şi motivaţi”, a declarat pentru RTV.NET, directoarea şcolii.
Cât priveşte dotările, şcoala are laboratoare de fizică, chimie, biologie, informatică. Dispune de o „sală de sport improvizată”, a spus directoarea şcolii.
Şcoala are un program afterschool, în numărul de locuri este destul de mic, 12.
Elevii studiază câte două ore pe săptămână limba spaniolă din clasa I. Opţional, există şi un curs de teatru în spaniolă, iar elevii care-l urmează participă la un festival organizat de şcoală. De asemenea, oferta educaţională a şcolii cuprinse şi cursuri de dans sportiv şi karate.
3. Şcoala cu clasele I-VIII nr.112 „Titan”, sectorul 3
Copiii şcolii nr. 112 au rezultate foarte bune. „Patru dintre elevii care au absolvit în anul 2011 au obţinut media 10 la examene şi au intrat la licee de renume din Bucureşti. De asemenea, copiii participă la olimpiade, unde obtin rezultate foarte bune”, a declarat pentru RTV.NET, directoarea Luminiţa Tănase.
Şcoala nr. 112 promovează ecologia, şcoala fiind asociată UNESCO. Elevii şcolii participă la diverse proiecte internaţionale pe teme ecologice.
„Profesorii care predau la clasele I-IV sunt titulari, mai puţin profesorii de religie şi sport care sunt suplinitori”, a mai spus directoarea şcolii.
Citeşte şi:
CAMPANIE: UNDE-ŢI DAI COPILUL LA ŞCOALĂ. Adevărata miză a bătăliei pe clasa zero
Unitatea de învăţământ nu are sală de sport, dar acest lucru nu îi împedică pe elevi să practice sportul şi să participe la concursuri sportive. Fetele practică în deosebi aerobicul şi participa la competiţii de gen, iar băieţii merg la concursuri de fotbal, handbal. De asemenea, la şcoala 112 se fac cursuri de karate.
Şcoala deţine un cabinet medical, unul stomatologic şi unul psihopedagogic.
Are program afterschool şi semi-internat. „Semi-internatul funcţionează până la ora 18.00. Pentru acest serviciu, părinţii trebuie să platească masa copiilor, 12-13 lei. La afterschool, copiii sunt superavegheaţi de personal calificat. Se fac cursuri intensive de engleză, matematică distractivă şi informatică”, a mai spus Luminiţa Tănase.
4. Şcoala cu clasele I-VIII nr.21 „Liviu Rebreanu”, sectorul 3
Din septembrie 2012, unitatea de învăţământ se va numi Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu”. Pentru a depista înclinaţiile artistice, sportive şi practice ale elevilor, profesorii îi implică pe elevi în concursuri, olimpiade şi multiple proiecte (ştiinţe, literatură, protecţia mediului, drepturile copilului, artă, sport, limbi străine, concursuri de cultură generală, de logică, obiceiuri/tradiţii româneşti şi străine, dezbateri, oratorie, artă culinară autohtonă şi străină, teatru, dans, cultură urbană etc.).
„Activitatea extracurriculară şi extraşcolară se bazează pe programul activităţilor educative propuse de Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, la care s-au adaugăt activităţile proprii: proiecte şi parteneriate, spectacole şi excursii, concursuri şi olimpiade şcolare, mese rotunde cu consiliul elevilor, plimbări şi drumeţii, programe artistice, expoziţii de fotografii, desene, colaje”, potrivit consilierului educativ, profesoara Hilda Estera Kevorchian.
Limbile străine care se studiază la Şcoala nr. 21 sunt germana şi engleza. Părinţii optează pentru una dintre cele două limbi străine în clasa I, iar cea de a doua va fi studiată din clasa a V-a.
Pentru anul şcolar 2012-2013, şcoala estimează că va alcătui patru clase I şi două clase zero. Toţi învăţătorii care predau la şcoala nr. 21 sunt titulari pe posturile pe care le ocupă.
Venind în întâmpinarea dorinţei părinţilor, şcoala a demarat activitatea de semiinternat în noiembrie 2009, prin colaborarea cu Centrul de zi “Licurici”, în intervalul orar 12.00-18.00. În acest interval, elevii servesc masa de prânz, se odihnesc, fac temele asistaţi de o învăţătoare şi se relaxează în altă sală amenajată corespunzător (jucării, televizor, DVD-player, CD-uri cu desene animate, casetofon, teatru de papuşi).