Scopul vizitei lui Biden în Arabia Saudită este de a recalibra relațiile Statelor Unite cu această țară – consilier

Preşedintele american Joe Biden doreşte să ''recalibreze'' relaţiile SUA cu Arabia Saudită, nu să le rupă, şi va discuta cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman despre drepturile omului şi petrol, a declarat principalul consilier politic şi militar al Casei Albe, Jake Sullivan, vorbind presei la bordul avionului Air Force One cu care preşedintele american a sosit în Arabia Saudită după ce şi-a încheiat vizita în Israel, relatează Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 15 iul. 2022, 21:37
Scopul vizitei lui Biden în Arabia Saudită este de a recalibra relațiile Statelor Unite cu această țară - consilier

Consilierul Casei Albe nu a lămurit însă dacă Joe Biden va aborda în întrevederea cu Mohammed bin Salman cazul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, crimă pentru care serviciile secrete americane îl consideră direct responsabil pe prinţul moştenitor saudit. În campania electorală, Biden afirmase că uciderea acestui jurnalist, petrecută în 2018 în consulatul saudit de la Istanbul, a făcut din Arabia Saudită un stat ”paria”.

Sullivan a confirmat în schimb că preşedintele american va aborda chestiunile energetice în vizita sa din Arabia Saudită şi la întâlnirile pe care le va avea în această ţară cu alţi lideri din Golf, reuniţi acolo la un summit. Totuşi, a adăugat consilierul Casei Albe, este puţin probabil să fie făcute anunţuri pe această temă în cursul vizitei.

Consilierul lui Biden a menţionat problema energetică după ce a fost întrebat despre importurile saudite de petrol rusesc, produs aflat în SUA sub embargo după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, un astfel de embargo urmând să fie aplicat progresiv şi în UE de la sfârşitul anului.

Arabia Saudită, deşi este cel mai mare exportator de petrol, a crescut mai mult decât dublu importurile sale de petrol din Rusia în al doilea trimestru al acestui an, pentru a alimenta propriile centrale electrice şi a elibera astfel petrol saudit destinat exportului.

După agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, Arabia Saudită s-a opus în cadrul OPEC unei sporiri mai consistente a producţiei de petrol, în pofida presiunilor internaţionale, în special ale SUA, Marii Britanii şi Uniunii Europene, pentru a creşte producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului, chestiune care va fi abordată de Biden în această vizită.

O altă temă de discuţie între Joe Biden şi Mohammed bin Salman menţionată de Jake Sullivan va fi conflictul din Yemen, unde o coaliţie condusă de Arabia Saudită sprijină guvernul yemenit recunoscut internaţional împotriva rebelilor houti susţinuţi de Iran.

Statele Unite au sprijinit alianţa condusă de saudiţi, dar odată ajuns la Casa Albă preşedintele Biden a oprit livrarea către Arabia Saudită a armelor de care aceasta avea nevoie în conflictul din Yemen.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...