Scoţia ar putea organiza al doilea referendum privind independenţa în toamna lui 2018
Spectrul unui nou referendum privind independenţa Scoţiei complică negocierile pe care premierul britanic Theresa May le va avea cu celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene în legătură cu termenii ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar.
Sturgeon a estimat că toamna lui 2018 ar fi un ‘calendar rezonabil’ pentru organizarea celui de-al doilea referendum privind independenţa Scoţiei.
Opinia premierului scoţian este că votul exprimat de britanici la referendumul din iunie 2016, când au decis ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, a schimbat climatul în Scoţia, unde situaţia stă acum cu totul altfel faţă de anul 2014, când s-a desfăşurat primul referendum privind independenţa Scoţiei. Cu acel prilej, 55% dintre scoţieni s-au pronunţat pentru rămânerea în interiorul Marii Britanii.
Deocamdată nu a fost luată o decizie privind referendumul. Conform actualelor prevederi constituţionale, un al doilea vot referitor la independenţa Scoţiei va trebui să fie aprobat de guvernul de la Londra.
Rezultatul referendumului din 23 iunie anul trecut privind oportunitatea ieşirii din UE a pus sub semnul întrebării viitorul Regatului Unit, întrucât Anglia şi Ţara Galilor s-au pronunţat pentru părăsirea forului european, în timp ce Scoţia şi Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE.