Scoţia vrea să evite un „Brexit dur” şi se pregăteşte pentru rămânerea pe piaţa unică europeană

Guvernul scoţian va publica în cursul săptămânii următoare o serie de propuneri privind rămânerea pe piaţa unică europeană după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Scopul este de a evita "un dezastru naţional" sau "un Brexit dur", a spus ministrul scoţian pentru Afaceri Europene, Michael Russell, citat de Reuters.
Economica.net - Dum, 18 dec. 2016, 07:17
Scoţia vrea să evite un

Premierul britanic Theresa May a spus că va declanşa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona până la finalul lunii martie a anului viitor. Vor urma doi ani de negocieri privind termenii ieşirii din UE a Regatului Unit. Planurile lui May privind aceste negocieri sunt o mare necunoscută, iar oamenii de afaceri şi investitorii se tem că premierul ar opta pentru un Brexit dur, în care controlul asupra imigraţiei ar prima în faţa accesului la piaţa europeană unică.

Guvernul scoţian ar dori ca ţara să rămână în blocul comunitar după retragerea Marii Britanii, iar propunerile ce vor fi prezentate marţi reprezintă planul autorităţilor de a rămâne măcar pe piaţa comună a UE, o piaţă de 500 de milioane de consumatori.

„În conformitate cu angajamentul nostru de a evalua toate opţiunile pentru a proteja interesele Scoţiei, vom prezenta propuneri de compromis care, deşi nu vor conferi avantajele statutului de membru UE cu drepturi depline, ar atenua răul produs de Brexit”, a spus ministrul Michael Russell. Oficialul a adăugat că un asemenea plan presupune demersuri complexe, dar că un Brexit dur ar pune în pericol, în 10 ani, locurile de muncă a 80.000 de scoţieni.

„Pentru Scoţia asta ar fi un dezastru naţional. Brexit ne pune pe toţi în faţa unor provocări fără precedent. Dacă toate părţile dau dovadă de disponibilitate şi bunăvoinţă şi cooperează, din aceste propuneri poate rezulta o soluţie pentru Scoţia”, a mai spus Russell.

Planurile includ, potrivit Reuters, acordarea unor noi şi substanţiale puteri Parlamentului de la Edinburgh după ieşirea din UE a Marii Britanii.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu crede că Ciolacu poate continua să fie premier şi după alegerile prezidenţiale
Predoiu crede că Ciolacu poate continua să fie premier şi după alegerile prezidenţiale
Marcel Ciolacu poate să fie premier şi după alegerile prezidenţiale, consideră ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care s-a arătat optimist în privinţa continuităţii coaliţiei de......
România poate adera la OCDE anul viitor – Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe
România poate adera la OCDE anul viitor – Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu, coordonator naţional pentru procesul de aderare a României ...
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, a propus reprezentanților industriei IT&C înființarea unui grup de lucru
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, a propus reprezentanților industriei IT&C înființarea unui grup de lucru
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a propus reprezentanților industriei ...
Annalena Baerbock a exclus orice relansare a proiectului de gazoduct Nord Stream 2
Annalena Baerbock a exclus orice relansare a proiectului de gazoduct Nord Stream 2
Șefa diplomației germane Annalena Baerbock a exclus marți la Kiev, unde a efectuat o vizită la final de mandat, orice ...