Scotland Yard, implicat într-un nou scandal de corupţie

Economica.net
23 05. 2012
scotland_yard_89153800

Ofiţerii vizaţi sunt acuzaţi că au primit până la 20.000 de lire sterline (peste 24.000 de euro) în schimbul unor informaţii despre o anchetă foarte sensibilă asupra unui politician care a fraudat statul nigerian cu peste 150 de milioane de lire sterline (peste 180 de milioane de euro). Un avocat, Mike Schwartz, a declarat în cursul unei audieri în Parlament asupra activităţii investigatorilor privaţi că deţine probe privind efectuarea unor plăţi substanţiale în decurs de nouă luni. Facturi de la o firmă de avocatură dovedesc un caz de „aparentă corupţie chiar în inima Scotland Yard”, a subliniat el.

Schwartz a acuzat câţiva ofiţeri superiori, responsabili de organizarea anchetei, că au lăsat să se scurgă informaţii în schimbul banilor. Dacă se vor dovedi adevărate, acete acuzaţii „incendiare” vor declanşa un nou scandal vizând forţele de ordine din Londra, implicate recent într-un alt scandal. De asemenea, ele vor ridica „întrebări grave despre legăturile dintre poliţie şi investigatori privaţi care vor să obţină informaţii în vederea subminării sistemului penal de justiţie”, comentează Daily Mail.

Acuzaţiile vizează o anchetă complexă şi amplă asupra lui James Ibori, un fost guvernator al statului Delta din sudul Nigeriei. El a fost condamnat luna trecută la 13 ani de închisoare, după ce a recunoscut că a delapidat sume imense pentru a finanţa un stil de viaţă luxos, la nive internaţional, al familiei sale.

Documentele prezentate în faţa Comisiei pentru Afaceri Interne din cadrul Camerei Comunelor par să arate că s-au făcut plăţi în schimbul unor informaţii ale poliţiei. Acestea includ o serie de facturi detaliate eliberate de o firmă de avocatură din Londra către o companie de detectivi privaţi, RISC Management, condusă de Keith Hunter, un fost detectiv Scotland Yard. Documentele arată că ambele firme au fost angajate să lucreze pentru Ibori în 2007, după ce acesta a aflat că era investigat pentru fraudă.

Schwarz, care îl reprezintă pe unul dintre cei acuzaţi alături de Ibori, a declarat marţi că facturile documentează plăţi către „surse” care sunt, probabil, ofiţeri de poliţie apopiaţi anchetei. Avocatul a mai declarat că a văzut şi e-mailuri care confirmă contactul între investigatorii privaţi şi detectivi. Acuzaţiile circulă de anul trecut, dar au fost făcute publice marţi, după ce Schwarz a fost audiat în camera inferioară a Parlamentului britanic. Clientul său este un avocat din Londra, Bhadresh Gohil, încarcerat pentru orchestrarea unei vaste operaţiuni de spălare de bani în contul lui Ibori.