Echipa din spatele proiectului, a creat cu meticulozitate un ecosistem amplu și divers, cu funcții potrivite pentru gustul oricărui investitor. Mai jos, experții noștri au adunat informațiile cheie despre proiect, pentru a creea o imagine de ansamblu cu privire la pre-vânzarea Scotty the AI și potențialul pe termen lung al acestui token.
Pre-vânzarea pentru SCOTTY a dat start pe o notă ascendentă, atrăgând investiții de peste 420.00 de dolari chiar din primele zile. Foaia de parcurs a proiectului arată că acesta tinde să parcurgă o cale surprinzătoare pentru a aduce randamente înalte pentru investitorii săi.
În stadiul inițial, proiectul presupune lansarea comunității Scotty, efectuarea unui audit al contractului Scotty AI, generarea de token-uri, lansarea inițiativelor de marketing și derularea pre-vânzării. Tokenul a fost emis într-un număr limitat, de 1.734 miliarde unități, doar 30% (aproximativ 520 milioane de token-uri) din care au fost alocate pentru pre-vânzare.
Cele 70%, sau în jur de 1.2 miliarde de token-uri, rămase au fost distribuite de către dezvoltatori pentru a asigura recompensele din miză, lichiditatea la bursele de schimb precum și pentru cheltuieli de marketing și dezvoltare. La moment, token-ul este disponibil de a fi procurat în cadrul celei de a 2-a etapă a pre-vânzării, la un preț special, de doar 0.0053 dolari.
La etapa actuală, echipa se concentrează pe lansarea funcției de schimb, introducerea versiunii beta a chat-ului cu Scotty, implementarea blockchain-ului, inițierea unei campanii de conștientizare Scotty și dezvăluirea versiunii beta a Scotty Picks.
În cea de-a treia fază, tokenul SCOTTY are prevăzută listarea pe burse de schimb importante, inclusiv burse centralizate, stabilind în același timp parteneriate comunitare. Cu siguranță, Scotty the AI se bucură de o anticipare sporită.
Acest proiect, de tip meme-coin, are potențialul de a avea un impact substanțial atât pentru nișa pentru care a fost creat, cât și pe piața mai largă. Deci, investitorii interesați nu ar trebui să ezite să examineze toate resursele pe care acesta le oferă.
Ilustrat ca un Terrier scoțian împodobit cu „o blană izbitoare, neagră ca jetul, care amintește de cerul nopții”, Scotty the AI posedă o estetică aparte. Scotty AI-ul își asumă rolul de „Gardian al universului crypto”, jucând un rol crucial într-o narațiune elaborată care dezvăluie originea și responsabilitățile acestui tutore crypto în cadrul tărâmului digital al monedelor meme.
În ceea ce privește calitățile inerente, acest meme-coin sub formă de canin vigilent prezintă inteligență și viclenie, ceea ce îl face un gardian ideal pentru secretele misterioase din peisajul digital. Echipat cu capacități avansate de inteligență artificială, Scotty navighează cu pricepere în rețeaua complexă de coduri și algoritmi, evitând fără efort potențialii răpitori.
Acest context pregătește terenul pentru introducerea diverselor caracteristici și instrumente practice care sporesc importanța lui Scotty AI. Acestea includ capacități avansate de inteligență artificială, rapiditate, detectarea intuitivă a fraudelor și transparență. În mod natural, aceste atribute se traduc în beneficii concrete în lumea reală, așa cum este explorat în secțiunea următoare.
Scotty este definit de două caracteristici notabile, și anume Scotty Swap și ScottyChat, care au rolul de a impulsiona creșterea ecosistemului Scotty the AI. Deși sunt prezente și alte caracteristici suplimentare, aceste două stau la baza ecosistemului proiectului.
Scotty Swap servește ca un punct central pentru schimburi rapide și fără probleme de token-uri, bazate pe o tehnologie AI de ultimă generație. Fiecare tranzacție este meticulos elaborată pentru a asigura securitatea și a optimiza câștigurile, promițând o experiență de tranzacționare după cele mai noi tendințe.
Pe de altă parte, ScottyChat apare ca un instrument de însoțire a tranzacțiilor crypto bazate pe inteligența artificială, cu o atracție unică pentru potențialii investitori. Acest însoțitor conversațional se angajează în discuții despre criptomonede, oferă informații despre piață și ajută la navigarea în peisajul complicat al criptomonedelor.
Reieșind din caracteristicile pe care le posedă și pre-vânzarea de succes., putem prezice că SCOTTY are potențialul de a avea un impact semnificativ asupra universului crypto. Pentru a fi la curent cu anunțurile și dezvăluirile legate de noile caracteristici și de starea actuală a proiectului vă recomandăm să fiți cu ochii pe pe canalele de socializare ale lui Scotty the AI.