Scrisoare către Iohannis şi Ponta: Un membru CNA propune înfiinţarea unui Fond de sprijin financiar pentru televiziuni

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, atrage atenţia asupra situaţiei financiare a televiziunilor, într-o scrisoare deschisă adresată, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Victor Ponta, şi propune instituirea unui Fond audiovizual.
Economica.net - mar, 14 apr. 2015, 09:24
Scrisoare către Iohannis şi Ponta: Un membru CNA propune înfiinţarea unui Fond de sprijin financiar pentru televiziuni

‘Am convingerea că aveţi toate datele referitoare la situaţia financiară în care se află majoritatea televiziunilor importante din România, fie ele generaliste sau axate pe ştiri şi dezbateri. Din punct de vedere legislativ sau a politicilor fiscale, dezvoltarea audiovizualului din România nu a beneficiat niciodată de sprijinul necesar din partea Executivului sau a Legislativului. Această lipsă de viziune şi de reacţie la aglomerarea spaţiului în care televiziunile îşi desfăşoară activitatea ne poziţionează acum în situaţia de a constata incapacitatea acestora de a mai funcţiona în spiritul a ceea ce înseamnă presă independentă’, se arată în scrisoarea transmisă, miercuri, Agerpres.

Potrivit documentului, ‘piaţa de publicitate suferă transformări majore, o parte importantă fiind transferată în mediul on-line’.

‘Veniturile televiziunilor sunt tot mai mici, iar goana după rating/ venituri creează programe care exhibă lipsa de moralitate şi decenţă. Informarea corectă a publicului este, de prea mult timp, o normă aplicată în funcţie de disponibilitatea ‘sursei’ de finanţare a postului de televiziune. Insolvenţa şi falimentul unor televiziuni importante nu pot fi abordate precum ieşirea de pe piaţă a unor firme nesemnificative. Consider că, deja, timpul se scurge în defavoarea posturilor de televiziune, existând riscul să ajungem în situaţia unui colaps audiovizual, încununat şi de un faliment al postului public de televiziune – TVR’, susţine Jucan în scrisoarea adresată şefului statului şi premierului.

Valentin Jucan consideră că ‘în aceste condiţii, proiectele majore ale României şi dezbaterile publice necesare pentru consolidarea conştiinţei colective în legătură cu reformarea statului vor fi fundamental afectate’ şi propune un act normativ menit să sprijine televiziunile.

‘În calitate de garant al interesului public, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, vă propun un prim pas în sprijinul televiziunilor din România, înainte ca acestea să dispară sau să îşi piardă definitiv încrederea publicului. Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pe care îl supun atenţiei domniilor voastre reprezintă sprijinul aşteptat de televiziuni. Pentru alinierea României la normele Uniunii Europene, în sprijinul programului de trecere a televiziunilor la digitalizare, Guvernul va adopta o Ordonanţă în care textul pe care vi-l propun poate fi inclus. Dumneavoastră, domnule prim-ministru, puteţi face primul pas spre salvarea televiziunilor’, se arată în scrisoarea citată.

Potrivit textului de act normativ propus de Jucan, ‘CNA va urmări şi va asigura încasarea resurselor financiare din care se constituie Fondul audiovizual, precum şi distribuirea acestora către posturile de televiziune’.

Proiectul arată că Fondul audiovizual se constituie prin colectarea, anuală, a unei contribuţii de 5% din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice, precum şi din taxele percepute de Consiliu pentru eliberarea licenţelor audiovizuale, prelungirea valabilităţii licenţelor audiovizuale şi eliberarea avizelor de retransmisie.

El susţine că prin măsurile stipulate în actul normativ televiziunile ‘vor reveni la normalitate, decenţă, respect pentru public, iar taxele şi impozitele pe care acestea le datorează statului vor putea fi achitate’.

Jucan subliniază că potrivit Legii audiovizualului, membrii CNA sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus.

Te-ar mai putea interesa și
Adevăratul cost al fenomenelor meteorologice extreme, reflectat în economia lumii. Cât de mult afectează pasivitatea PIB-ul global?
Adevăratul cost al fenomenelor meteorologice extreme, reflectat în economia lumii. Cât de mult afectează pasivitatea ...
Fenomenele meteorologice extreme devin tot mai frecvente de la un an la altul și acaparează un număr semnificativ de țări, efectele asupra economiei fiind devastatoare, în special în statele......
Mașina cu hidrogen produsă în România. Ce poate să facă și cum arată. Specificații și FOTO
Mașina cu hidrogen produsă în România. Ce poate să facă și cum arată. Specificații și FOTO
O maşină experimentală alimentată cu hidrogen este unul dintre exponatele prezentate publicului la standurile primei ...
Ungaria va avea o redresare spectaculoasă a economiei în 2025 – Viktor Orban
Ungaria va avea o redresare spectaculoasă a economiei în 2025 – Viktor Orban
Creşterea economiei Ungariei va accelera substanţial în primul semestru din 2025, în urma aşteptatului boom din domeniul ...
Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Nu vom pierde bani din PNRR. Decizia va fi luată după ce voi discuta în coaliţie, direct cu preşedintele PNL
Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Nu vom pierde bani din PNRR. Decizia va fi luată ...
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că o decizie privind modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi ...