Scrisoarea de intenţie cu FMI, primul punct de discuţie al şedinţei de guvern
„Am avut o discuţie finală privind scrisoarea de intenţie şi mergem şa şedinţa de guvern, iar prim punct pe ordinea de zi este confirmarea scrisorii cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială”, a spus Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă în noua ţintă de majorare a deficitului bugetar este inclusă şi a doua tranşă de creştere a salariilor pentru bugetari, premierul a răspuns afirmativ.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că rezerva de 5 miliarde de euro existentă la Ministerul de Finanţe este intangibilă, fiind doar pentru plata la timp a creditelor scadente din 2012, iar mărirea salariilor bugetarilor se poate face prin înţelegerea cu FMI de ridicare a deficitului bugetar de la 1,9% la 2,2%.
Şi Ponta a precizat că ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, el subliniind că acest procent este mai mult decât suficient pentru a acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale.
Ponta a anunţat anterior că se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pentru a discuta cu acesta despre scrisoarea de intenţie care trebuie trimisă Fondului Monetar Internaţional (FMI), înainte ca documentul să fie aprobat de Guvern.
Prima şedinţă a noului Guvern va începe la ora 15.30.
Negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes sâmbătă seara, după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv.
Premierul a anunţat, la finalul negocierilor, că salariile bugetarilor vor creşte de la 1 iunie cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.