Scumpirea accelerată a benzinei și motorinei continuă: 13 bani pe litru în plus în doar o săptămână

Creșterea prețurilor la carburanți, vizibilă de la începutul anului, continuă. Prețurile au crescut cu 13 bani pe litru doar în ultima săptămână. De la începutul anului scumpirea este de peste 50 de bani pe litru.
Mihai Nicuţ - sâm, 29 ian. 2022, 08:31
Scumpirea accelerată a benzinei și motorinei continuă: 13 bani pe litru în plus în doar o săptămână

În data de 21 ianuarie, benzinăria Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi, afișa un preț al benzinei standard de 6,51 de lei/litrul și un preț al motorinei standard de 6,48 lei/litrul.

După o săptămână, la data de 28 ianuarie, la aceeași stație prețurile erau de 6,64 lei/litrul pentru benzina standard și de 6,61 lei litrul pentru motorina standard.

Așadar, în doar o săptămână, prețul benzinei standard vândute în această stație a crescut cu 13 bani pe litru, iar prețul motorinei standard tot cu 13 bani. Prețul GPL a rămas neschimbat.

Prețurile sortimentelor premierum au depășit, chiar și la Petrom, pragul de șapte bani pe litru. Astfel, benzina premium costă 7,11 lei litrul, iar motorina premium se apropie, cu 6,92 lei litrul.

Dacă ne raportăm la prețurile din ultima zi a anului trecut, de la aceeași stație, pentru a vedea cu cât s-au scumpit carburanții în puținul timp scurs din anul 2021, avem o creștere de până la 54 de bani, pentru sortimentele standard. Prețul GPL a rămas neschimbat, de la finalul anului trecut.

Petrolul a sărit pragul de 90 de dolari barilul

O parte din scumpirea de la începutul anului a fost generată de creșterea accizei, care se ajustează anual de către Ministerul de Finanțe cu inflația, dar aceasta a generat o scumpire de 7-8 bani pe litru. Restul scumpirii este generat, preponderent, de scumpirea țițeiului, care a condus la scumpirea produselor petroliere.

Pentru întâia dată din 2014 încoace, cotația petrolului a depăşit, miercurea trecută, pragul 90 de dolari pe baril. Avansul este un efect al tensiunilor geopolitice tot mai mari dintre Rusia şi Ucraina, care vin pe fondul amenințărilor cu care se confruntă Emiratele Arabe Unite, în condițiile în care oricum oferta globală este limitată în raport cu creșterea cererii.

Preţurile ţiţeiului au crescut cu 50% anul trecut, pe fondul deficitului de cărbune şi gaze, iar tendinţa va continua şi anul acesta, conform aprecierilor analiştilor, iar lipsa capacităţilor de producţie şi investiţiile limitate din sector ar putea duce cotaţia barilului de ţiţei Brent peste nivelul de 100 de dolari.

Piața carburanților din România este dominată de patru companii: OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil și Mol.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...