Scumpire semnificativă a carburanților, în week-end. Prețul motorinei standard se apropie vertiginos de pragul de 9 lei/litrul

09 05. 2022
benzinarie

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi un preț al benzinei standard de 7,92 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard a ajuns la la 8,79 lei/litrul.

Așadar, pentru fiecare carburant, prețul a crescut cu nouă bani pe litru duminică. Este o majorare mult mai mare decât cea cu care ne-a obișnuit compania petrolieră care, în ultimele săptămâni, ridica prețurile cu câte patru bani pe litru.

Prețurile carburanților au crescut semnificativ în ultima perioadă, iar scumpirile au avut la la câteva zile distanță ba chiar uneori și de pe o zi pe alta.

Astfel, potrivit monitorizării  noastre, doar săptămâna trecută prețurile au crescut în patru rânduri, de fiecare dată cu câte 4 bani pe litru, exceptând scumpirea de ieri, de nouă bani pe litru.

Și după aceste majorări de preț, observăm așadar că se menține diferența de aproape 90 de bani (87 de bani) între prețul motorinei și al benzinei, pe fondul cererii mult mai mari de motorină din zona noastră, coroborată cu o ofertă limitată.

La finalul lunii trecute, la aceeași stație, benzina costa 7,63 lei și motorina 8,50 lei litrul, așadar în doar opt zile prețurile au crescut cu 29 de bani pe litru, pentru fiecare carburant. Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, dar este posibil să înceapă să se resimtă și efectele politicii Petrom de a nu mai cumpăra carburant din Rusia.

Încă înainte de a se anunța viitorul embargou european asupra importurilor de țiței și produse petroliere, Petrom a anunțat că nu mai cumpără țiței rusesc (compania importă peste un milion de tone de țiței pe an) dar a avertizat că țițeiul care îl înlocuiește pe cel rusesc este mai scump.

“Încercăm să ne asigurăm surse de țiței non-rusești, pentru a ne pregăti în cazul în care va fi impus un embargo total importului de petrol rusesc. Într-o oarecare măsură, ne auto-sancționăm. Însă acest lucru vine cu o creștere a costurilor. Estimăm un cost mai mare de aproximativ 16 dolari pe baril, cu un impact lunar total de o singură cifră, în milioane de euro. Doar pentru a vă oferi o estimare, în condiții normale de operare, preluăm un cargo la fiecare 45 de zile”, a explicat directorul general al Petrom, Christina Verchere în cadrul unei conferințe cu analiștii din urmă cu câteva zile, citată de Profit.ro.

România importă 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării ale sale, iar livrările se fac exclusiv cu vaporul, prin Marea Neagră, cosurile de transport și de asigurare crescând semnificativ în context războiului din Ucraina.

“Cotaţiile produselor petroliere reprezintă o componentă principală în preţurile noastre la pompă, cu o pondere de circa 50%, cealaltă componentă semnificativa fiind taxele. Preţurile reflectă evoluţia cotaţiilor la produse petroliere, însă într-o manieră moderată, care elimină extremele”, a mai spus Verchere, într-un interviu acordat după ce compania și-a publicat rezultatele financiare – 1,75 miliarde de lei profit net în primele trei luni din 2022, cel mai mare profit trimestrial din istorie, generat în special de prețurile mari la petrol și gaze.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

Citește și:

Energia electrică cu livrare în viitor se scumpește masiv în continuare