Valoarea accizei la băturile spirtoase ar putea crește cu peste 50%, din 2025, cu impact asupra prețurilor finale. Producătorii cer un calendar de creștere graduală

21 10. 2024
alcool-1

Spirits România, asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din România,  a solicitat Premierului și Ministrului de Finanțe să intervină pentru a evita o majorare a accizei la alcoolul etilic cu peste 50%, din calculele Asociației. Aceasta în contextul în care, potrivit Codului fiscal, acciza se actualizează anual cu inflația.

Valoarea accizei se va reflecta automat în preț, urmând a se scumpi, spun producătorii, mai ales băuturile ieftine, produse într-o majoritate covârșitoare de producători români.

„Vă rugăm să luați în considerare adoptarea unui calendar de creștere graduală și pentru acciza la alcoolul etilic, în interesul industriei, al consumatorului si al economiei românești, în general. Credem că modificarea sistemului de actualizare a valorii accizelor pentru băuturi trebuie făcută într-un mod unitar și nu avantajând o industrie sau alta”, au solicitat producătorii și importatorii de spirtoase.

Deși consumul a rămas constant sau a înregistrat scăderi, valoarea accizei a crescut constant și semnificativ în ultimii ani, iar mecanismul de actualizare cu inflația a rămas cu baza de calcul la nivelul anului 2014, in ciuda faptului că valoarea supusă actualizării a fost mărită de câteva ori.

„Această creștere ar avea consecințe catastrofale pentru producătorii locali de băuturi spirtoase, dar și efecte sociale deosebit de grave determinate de creșterea interesului pentru băuturile contrafăcute, care pot afecta serios sănătatea, ducând chiar la pierderi de vieți omenești”, spun producătorii și importatorii”, a transmis Spirits România. 

În momentul de față, în industria băuturilor spirtoase lucrează peste 46.000 de persoane, direct și indirecte, iar industria contribuie anual cu o valoare adaugată de peste 850 de milioane de euro la produsul intern brut.

„Șocul unei noi majorări semnificative a accizei va avea un impact catastrofal asupra producătorilor locali de băuturi spirtoase și ar duce, cel mai probabil, la pierderea câtorva mii de locuri de muncă. În plus, scumpirea băuturilor ieftine, produse într-o majoritate covârșitoare de producători români, va duce la creșterea pieței negre, nefiscalizate, cu efecte directe asupra veniturilor bugetului de stat”.

Potrivit unei cercetări sociologice recente citată de Spirits România, 34% dintre consumatorii români au spus că au consumat băuturi alcoolice din surse pe care nu le cunoșteau, respectiv băuturi fără timbru sau băuturi produse de persoane pe care nu le cunoșteau. Dintre cei care au admis că au consumat băuturi alcoolice contrafăcute, unul din cinci respondenți a indicat ca motiv prețul, respectiv faptul că băuturile contrafăcute pe care le-au consumat erau mai ieftine.

„Spre deosebire de alte industrii, cum ar fi cea a berii, industria băuturilor spirtoase este afectată major de piața neagră, care crește cu orice mărire a prețului băuturilor ieftine. Băuturile contrafăcute nu înseamnă doar o scădere a consumului de băuturi fiscalizate, cu efecte asupra veniturilor bugetare, ci și un pericol major pentru sănătatea populației, prin proliferarea unor alternative care pot duce la afecțiuni grave sau chiar la pierderi de vieți omenești.

Citeşte şi

Spirits Romania  este o asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din România. Spirits Romania a fost înființata în 2013, iar companiile membre asigură peste 1.500 de locuri de munca directe și 185.000 indirecte. Membrii Spirits Romania exportă băuturi spirtoase de toate tipurile în peste 30 de țari, din Europa, Asia și America. Spirits Romania este afiliată la SpiritsEurope.