Scumpiri la carburanți, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 5 noiembrie, un preț al benzinei standard de 7,07 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,11 lei pe litru.
Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a crescut prețul motorinei cu patru bani pe litru și a menținut prețul benzinei. Este prima modificare de preț din această lună, precedenta fiind operată la 30 octombrie, atunci când compania petrolieră a căzut și prețul benzinei și prețul motorinei cu trei bani pe litru. Mai devreme, la 24 octombrie, Petrom a crescut prețul benzinei cu patru pe litru și a menținut prețul motorinei. Înainte de scumpirea de atunci, au avut loc două ieftiniri consecutive.
Potrivit datelor prezentate de companie în ultimul său raport financiar, în primele nouă luni ale acestui an vânzările totale de produse rafinate ale Petrom au crescut cu 9%, iar volumele vândute prin benzinării au crescut cu 4%
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.
Prețurile petrolului au revenit din nou pe creștere după ce OPEC a anunțat că va amâna momentul în care țările memvre ale cartelului vor crește producția. La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru Europa, era de 75,04 dolari pe baril, iar benchmarkul american WTI se tranzacționa la 71,4 dolari.